EPISODUL 3: Actele normative lipsite de coerenţă sau ivite din conjuncturi sunt răul suprem pe care politicienii îl fac puterii judecătoreşti, arată avocatul Ana Diculescu-Şova.

Ana Diculescu-Şova, unul dintre cei mai redutabili avocaţi români, susţine că acţiunile în instanţă insuficient pregătite de reclamanţi şi o legislaţie confuză pe care instanţele nu prea se avântă s-o descâlcească ar fi câteva dintre motivele care amână la nesfârşit deznodămintele multor procese.

EVZ: De ce avem procese care durează de 20 de ani? Ana Diculescu-Şova: Din mai multe motive. Şi o să-l dau întâi pe cel mai surprinzător: reclamanţii nu-şi pregătesc temeinic acţiunea în justiţie. Partea adversă te va lăsa să greşeşti - n-are niciun interes să n-o facă -, iar judecătorul nu e obligat să facă pentru tine ceea ce ar fi trebuit să faci tu legal.

Şi, de aici, o mulţime de clarificări care vin pe parcurs. Asta ar fi o primă cauză. O altă cauză e nepunerea cazului într-un context care să-l facă să trăiască mult în timp. Sunt adepta restituirii proprietăţilor preluate de comunişti. Am constatat însă că sunt două planuri în legislaţia românească: unul al marii proprietăţi, ce a făcut transferul de proprietate dinspre fostele întreprinderi de stat către actualele societăţi comerciale, şi planul doi - perfect conex cu primul -, în care oamenii au fost lăsaţi să-şi revendice proprietăţile ca şi când n-ar fi fost o lege pentru ele. Aşa s-a ajuns la CEDO, care a spus că au dreptate şi cei care au dobândit proprietatea după '90, şi ceilalţi.

Şi asta a încurcat şi mai mult lucrurile, practic. Da, pentru că ei nu pot face această unificare. Până la un punct, e vina părţilor. Dar de la un punct încolo e şi problema instanţelor. Acestea acuză mereu incoerenţa legislativă. Sunt absolut de acord, numai că instanţa are obligaţia să facă incoerenţa legislativă coerentă. O cunoaştere aprofundată a deciziilor Curţii Constituţionale e necesară pentru judecătorii acelui caz. S-ar fi văzut astfel că de prin 1995 încoace Curtea Constituţională dă relevanţă părţii de legislaţie care blochează fostele proprietăţi în actualele desfăşurări de societăţi comerciale.

Dacă priveşti ce se întâmplă în jur, poţi găsi o soluţie coerentă cu sistemul în care te afli. Un alt motiv de prelungire a cazurilor este complacerea tuturor actorilor în situaţie. Legislativul spune: "Noi am dat legea, să vedem ce spune Curtea Constituţională. Dacă ne-a confirmat-o, e bună de aplicat". Instanţele spun: "Legea are dublu înţeles, voi aplica înţelesul conform cu conştiinţa mea". Aşa a şi fost: unii au fost pro vechii proprietari, alţii pro noii proprietari.

Asta spunea şi unul dintre oamenii care se judecă de 20 de ani pentru o retrocedare. Şi mai zicea că problema lui şi a altora vine şi din relaţia românului cu proprietatea, că după 50 de ani românii au ieşit mult schimbaţi din comunism şi n-au putut înţelege problema celor care se chinuiesc să-şi recupereze un teren sau o casă. Cred că nu e vorba atât de o mentalitate greşită a românului, ci că există oameni care-şi doresc să pună mâna pe ceea ce n-au muncit. De ce acei oameni se consideră îndreptăţiţi? Pentru că lor li s-a alimentat, printr-o legislaţie fără viziune, acel furt.

În spatele deciziei instanţei există de multe ori şi o opinie publică, nefavorabilă foştilor proprietari. E adevărat. De ce se solidarizează cu deciziile împotriva recuperării proprietăţilor? Pentru că cei care nu sunt capabili să-şi facă o proprietate prin forţe proprii nu sunt capabili nici să-i înţeleagă pe cei care au reuşit. Şi atunci cel mai bine e să te situezi pe poziţia contestării.

Care credeţi că vor fi efectele micii reforme a justiţiei? E bine-venită, numai că vine cu puţin timp înainte de a intra în vigoare Codul de Procedură Civilă. Disciplinează puţin părţile, dar aduce sarcini grele pentru instanţele deja încărcate.

Cât reuşesc să contribuie politicienii la decredibilizarea justiţiei? Până la urmă, nici clasa politică, nici justiţia nu au o imagine bună. Când vorbim de politicieni parlamentari, aceştia fac rău justiţiei în primul rând prin legile pe care le dau. Pentru că le dau fie conjunctural - favorabile fie unui moment, fie unui grup -, fie fără coerenţă. Într-o ţară sunt anumite politici care, indiferent că sunt de stânga sau de dreapta, trebuie să fie unitar reglementate: nu e posibil să nu păstrezi o linie dreaptă în justiţie sau în educaţie. Mai e o categorie de oameni care au de-a face cu justiţia şi sunt retorici când primesc soluţii care-i defavorizează sau tăcuţi când justiţia se grăbeş te să le soluţioneze pricinile.

Moral ar fi pentru ei să nu comenteze, în acest caz, puterea judecătorească. Cât priveşte soluţiile contradictorii pronunţate în justiţie, sunt de acord cu comentariile. O soluţie judecătorească e ca şi o lege: ea suportă comentarii tocmai pentru a fi îndreptată. Tocmai pentru ca judecătorii să nu se încreadă prea mult în ei înşişi, ca nişte zei.

SERIAL EVZ:

• CAMPANIE EVZ. Stop justiţiei nedrepte!
• EPISODUL 1: Refren din justiţia română: proces mic, travaliu mare
• EPISODUL 2: Un război în justiţie de-o seamă cu democraţia