Peste 20 de companii de top care activează în domeniul bancar, servicii financiare, auto, consultanţă, construcţii, IT&C, inginerie, recrutează proaspăt absolvenţi în cadrul Târgului online de carieră HiPo.ro.
Companiile participante la târg oferă peste 200 de oportunităţi de carieră, care includ joburi entry level (pentru începători), dar şi programe de trainee şi internship. Angajatorii caută tineri cu studii superioare care, deşi nu au experienţă, au acumulat anumite competenţe de lucru prin implicarea în activităţi de voluntariat, practică sau iniţiative proprii. Cele mai căutate competenţe la un proaspăt absolvent includ uşurinţa de a lucra în echipă, abilităţile de comunicare, receptivitatea, dar şi pasiunea şi proactivitatea. De asemenea, un avantaj îl constituie cunoaşterea limbilor străine. Data limită a angajărilor este 15 august.