Citeam zilele astea memoriile lui Leon Panetta, fostul șef al CIA din perioada neutralizării lui Osama bin Laden. Ajunsesem la pasajul în care Panetta povestește cum în 2011, după reușita misiunii SEALS din Pakistan, confirmarea DNA (amprenta genetică, nu instituția celebră în România) și comunicarea de către Barack Obama a acestui eveniment într-o conferință de presă, a plecat spre casă. A fost nevoit să treacă printr-o mulțime care scanda în fața Casei Albe: USA-CIA, USA-CIA, USA-CIA, un moment în care s-a simțit foarte mândru pentru ceea ce a făcut. Avea și de ce. Dovedise că America poate conta, distrusese un simbol al terorismului, încheiase cu succes o operațiune riscantă fără să piardă un om. Cred că momentul poate fi catalogat drept unic în istoria ultimilor 25 de ani a Americii, CIA nefiind o instituție foarte populară. Ca orice serviciu de informații cu activitate foarte discretă, ca să nu spun secretă, pentru că ar însemna să nu iau (deloc) în calcul controlul Congresului asupra serviciilor de intelligence.

Comparați cu ce se întâmplă zilele acestea în România. Uitați-vă la ultimele evenimente. Luați-vă ca punct de reper orice moment doriți, dar să fie din ultimele șase luni. Atunci cred că a început totul. Când s-a apropiat sfârșitul unei perioade de 10 ani, dominată de personalitatea lui Traian Băsescu, când s-a pus problema succesiuni. Și nu mă refer numai la câștigarea alegerilor prezidențiale, ci la momentul imediat următor. 

Senzația de ceață mediatică este amplificată de lipsa unei campanii electorale care să se adreseze votanților care vor să-i audă pe candidați altfel decât în talk-showuri vag amabile. Se caută o campanie electorală în urma căreia oamenii să aleagă pe cine vor vota având ca punct de reper prestația lor, confruntarea de idei, nu calitatea afișelor, a postărilor de pe Facebook sau isteriile și manipulările celorlalți. Numai că această ocazie s-a pierdut demult. Vinovați sunt toți, de la Traian Băsescu la Victor Ponta, de la Klaus Iohannis la Elena Udrea, de la presa scrisă la televiziuni, toți cei care mediază între scena politică și cetățeni. Nu vreau să exclud pe nimeni din această enumerare. Au trecut aproape 30 de zile de campanie electorală și nu am avut o dezbatere cu toți candidații. Sau cu primii cinci-șase. Nici măcar între primii trei. Vă mai amintiți de un asemenea deficit de democrație?

Zilele acestea am intrat în faza jocului pe implicarea serviciilor de informații. O premieră în istoria ultimilor 25 de ani, pentru că acest subiect fusese discutat doar pe la colțuri, prin afirmații subînțelese. Serviciul Român de Informații și Serviciul de Informații Externe au fost considerate până zilele trecute, în mod unanim de reprezentanții clasei politice și mass-media, ca fiind exemplare în îndeplinirea obiectivelor naționale. Două instituții cu care ne mândream, catalogate drept avangarda integrării euro-atlantice. Relația societății românești cu serviciile secrete de informații a fost dintotdeauna extrem de strânsă, cel puțin la nivel simbolic. Până în 1989 erau temute, în 1990 erau vag modernizate, după anii 2000 se puneau doar în slujba Statului, iar zilele acestea intraseră într-o nouă fază: deveniseră respectate de către români și partenerii externi. Cu o mențiune specială pentru SRI, a cărui colaborare cu Direcția Națională Anticorupție, a dus la prăbușirea multor mituri ale infailibilității, ultimul din ele fiind Viorel Hrebenciuc. 

O evoluție deloc ușoară, contribuția unor oameni ca Traian Băsescu, George Maior, Laura Codruța Kovesi, MRU și a tuturor celor ce au muncit dar nu se regăsesc în această înșiruire, fiind decisivă. Am mai spus acest lucru, după cum am susținut că acesta este unul din motivele pentru care numele lui George Maior este folosit în posibilele variante de prim-ministru și nimeni nu prea are ceva de comentat negativ. Ca să dau un răspuns întrebării lui Ion Cristoiu pe această temă, rostită în urmă cu ceva vreme. Sunt unul din cei care cred că ar fi un lucru pozitiv pentru România ca George Maior să-și continue cariera, după finalizarea mandatului ca director al SRI, în politică la nivel guvernamental sau parlamentar. Ca și în cazul lui MRU sau Teodor Meleșcanu. După părerea mea sunt oameni cu valoare profesională și experiență umană ce nu trebuie trecuți "în rezervă" niciodată. Pentru că nu ne permitem. 

Ca să vă dau un singur exemplu-argument: Leon Panetta. Congresman din 1977 până în 1993, în administrația Bill Clinton devine Directorul Bugetului la Casa Albă (1993-1994), Chief of Staff la Casa Albă (1994-1997), este numit de Barack Obama ca Director al CIA (2009-2011) și Secretarul Apărării din 2011 până în 2013. A intrat în politică la 39 de ani, s-a retras la 75 de ani, trecând prin cele mai înalte demnități și servind interesele Statelor Unite ale Americii. Luați oricare din nume pomenite mai sus și vedeți că au avut o "mapă profesională" la fel de interesantă.

Sunt multe lucruri de spus, sau care ar putea fi spuse despre SRI și SIE, dar până mai ieri nimeni nu vorbise despre implicarea lor certă în campania electorală. A făcut-o președintele României, Traian Băsescu, lansând acuzații directe și grave la adresa SIE și subînțelese la adresa SRI. A spus că este evidentă implicarea unui serviciu de informații cu valențe externe în scandalul pozelor cu Elena Udrea la Paris. A vorbit despre Victor Ponta ca ofițer acoperit al SIE, despre dezinformări în afacerea Microsoft și i-a cerut Sorinei Matei să urmeze îndemnul lui Robert Turcescu. O avalanșă de subiecte diverse, aparent fără nici o legătură între ele. Sau nu s-a spus care este punctul de legătură. Pentru unii pot suna neverosimil, dar aceste lucruri venind de la nivelul instituției prezidențiale nu pot fi tratate decât într-un registru extrem de sobru. 

De fapt, Traian Băsescu a vorbit mai puțin despre instituții și mai mult despre oameni. A promis mult mai multe amănunte după primul tur al alegerilor prezidențiale. Cred că este normal să-i respectăm intenția de a nu spune mai multe despre un subiect sensibil, disecat la cald. Dar întrebarea rămâne: cine se joacă cu votul românilor?

Ca unul din participanți cred că situația nu diferă de momentele electorale din 2004 și 2009. Miza este uriașă, iar neputințele unui candidat sunt compensate cu dezvăluiri și mutări spectaculoase. Sunt momente grele pentru mulți, dar miza este pe măsură. Incertitudinea domnește în sufletul multora, iar unele vieți au fost sau vor fi modificate brutal. Pare că vorbim de progres, dar atunci când aduci în atenția opiniei publice implicarea serviciilor secrete în campania electorală este un drum care nu are decât un singur sens. Sunt puține lucruri clare, dar în mod cert se poate spune că adevărata campanie electorală începe de luni, 3 octombrie, după anunțarea lui Victor Ponta și Klaus Iohannis ca finaliști în cursa prezidențială.

Atunci să vezi arestări și dezvăluri…