Sprijin financiar în două tranșe pentru pensionari. Ce sume vor putea să alimenteze buzunarele seniorilor români

Sprijin financiar în două tranșe pentru pensionari. Ce sume vor putea să alimenteze buzunarele seniorilor româniPensionar. Sursa foto: Arhiva EVZ

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pachetul social propus de PSD, evaluat la aproximativ 3,2 miliarde de lei, urmează să fie analizat în coaliția de guvernare și are ca obiectiv sprijinirea pensionarilor, copiilor și altor categorii vulnerabile. Oficialul a precizat că există resurse financiare suplimentare la buget și că măsurile ar putea fi adoptate după finalizarea negocierilor politice.

Ministrul Muncii: Trebuie să venim cu o compensare pentru pensionari

Potrivit ministrului, proiectul va fi, cel mai probabil, inclus pe agenda următoarei ședințe a coaliției. El a amintit că subiectul este discutat public de mai mult timp, inclusiv în contextul deciziei de înghețare a punctului de pensie, măsură care, în opinia sa, nu ar trebui repetată în 2027.

„Avem o discuţie publică despre subiectul ăsta. Eu am vorbit public, cu mult înainte de sfârşitul anului trecut, că, în paralel cu îngheţarea punctului de pensie, care nu trebuie să se mai întâmple în 2027, trebuie să venim cu o compensare pentru pensionari. La fel şi în legătură cu beneficiile pentru copii. Acestea sunt teme de interes public”, a subliniat Florin Manole.

Ministrul a arătat că autoritățile trebuie să acorde sprijin financiar atunci când sunt adoptate astfel de decizii, iar protecția copiilor rămâne, de asemenea, o prioritate, având în vedere impactul direct asupra familiilor vulnerabile.

Florin Manole

Florin Manole. Sursă foto: Facebook

Miză majoră pentru PSD

În ceea ce privește acoperirea financiară, reprezentantul PSD a explicat că anul bugetar precedent a adus încasări mai mari la mai multe capitole, menționând suplimentar aproximativ 12 miliarde de lei colectați din TVA. În opinia sa, aceste venituri creează cadrul necesar pentru susținerea noilor măsuri.

„Sunt sigur că acest pachet va fi aprobat. Oricine are altă părere trebuie să vină cu nişte contraargumente. Nu văd care ar fi contraargumentele şi nu îl bănuiesc pe Ilie Bolojan că va veni cu contraargumente la aceste teme. Pentru PSD este un pachet extrem de important de la care nu avem de gând să abdicăm”, a menționat Florin Manole.

Oficialul a transmis că nu anticipează obiecții din partea premierului Ilie Bolojan și a reiterat că pentru PSD adoptarea acestui pachet reprezintă o miză majoră.

Sumele propuse de ministrul Muncii pentru pensionari

Conform planului prezentat, pensionarii ar urma să primească un ajutor financiar acordat în două tranșe, înaintea sărbătorilor de Paște și de Crăciun. Valorile avute în vedere sunt de 1.000 de lei, 800 de lei sau 600 de lei, în funcție de nivelul pensiei fiecărui beneficiar.

Proiectul include și sprijin pentru copiii cu dizabilități și pentru cei din familii monoparentale, cu sume cuprinse între 80 și 450 de lei, stabilite în raport cu situația individuală.

În plus, pachetul prevede eliminarea contribuției la asigurările sociale de sănătate pentru anumite categorii, printre care mamele, veteranii de război și beneficiarii venitului minim de incluziune, măsuri care au ca scop diminuarea presiunii financiare asupra persoanelor aflate în dificultate.