A jucat destul de bine, dar din păcate a fost învinsă de belgianca Alison van Uytvanck cu 2-6, 6-4, 4-6. Finalul a fost, însă unul de neuitat care s-a lăsat cu aplauze de susținere din partea publicului.

Belgianca în vârstă de 25 ani, nr. 61 WTA și-a sărutat iubita pe buze la finalul partidei, după ce a câștigat al patrulea titlu al carierei. Greet Minnen (22 de ani, 124 WTA) este și ea tot jucătoare de tenis și a fost și ea prezentă la Taskent, unde a jucat la dublu chiar cu Van Uytvanck. După punctul victoriei, cele două s-au îmbrățișat și apoi s-au sărutat pasional.

Sorana Cîrstea nu a avut nicio reacție care să atragă atenția, aceasta fiind afectată de pierderea partidei, pe care s-a văzut că și-a dorit foarte multe să o câștige.

Nu este prima dată când cele două s-au sărutat în văzul tuturor. Belgiencele au o relație de ceva timp și s-au sărutat pentru prima dată în public după calificarea lui Alison în optimile turneului de Grand Slam de la Wimbledon (6-2, 6-3 în fața lui Anett Kontaveit).

Foto: DigiSport