Moda smartphone e pe ducă. Oamenii revin la telefoanele mobile rudimentare
- Ionel Sclavone
- 1 iulie 2024, 19:06
Smartphone - urile nu mai sunt la modă printre consumatori. Oamenii renunță la tehnologia avansată și revin la vechile telefoane mobile, cu mai puține opțiuni.
Un număr tot mai mare de oameni preferă telefoanele mobile vechi, bazate pe tehnologii mai simple. Aceștia nu mai sunt interesați de gadgeturile scumpe cu aplicații dintre cele mai sofisticate. În Statele Unite se vorbește despre un trend.
Smartphone -ul nu mai este atragător
Telefoanele mobile vechi, fără aplicații complicate sau navigație pe internet au devenit preferatele multor cetățeni. Oamenii preferă să revină la vremurile trecute, în care telefonul era folosit doar pentru a suna și pentru a trimite mesaje text. Drept care mulți reunță la smartphone.
Cercetările de piață arată că în ultimul an popularitatea telefoanelor vechi a crescut foarte mult. Numărul unităților vândute în Statele Unite a ajuns la 2,8 milioane de bucăți. Iar cei care au ales aceste aparate spun că se simt mult mai liniștiți și mai „vii”. O femeie din California a declarat publicației DailyMail că a renunțat la smartphone din cauza timpului pierdut. Total absorbită de tehnologie nu mai realiza ce se întâmpla în jur.
A renunțat la aparatul scump pentru unul mai vechi. Chiar dacă i s-a părut destul de dificil, a început, ulterior și-a dat seama că viața ei a devenit mai plin de evenimente.
Tehnologia și cazurile de depresie
Conform studiilor, odată cu apariția smartphone și cu dezvoltarea tehnologiei au crescut și cazurile de depresie și anxietate în rândul consumatorilor. Statisticile arată o creștere de peste 50% între 2010 și 2019. Astfel, telefoanele simple, care înlocuiesc smartphone, au fost recomandate celor cu probleme. Specialiștii spun că astfel, utilizatori reușesc să scape de depndența de tehnologie și să recapete controlul asupra vieții lor.
Christina Dinur, o mamă casnică și editor freelance, a fost inspirată de o prietenă să renunțe la smartphone pentru a fi mai prezentă cu copiii săi. Ea a povestit că a citit cartea „The Anxious Generation” de Jonathan Haidt, care leagă apariția gadgeturilor de creșterea anxietății în rândul tinerilor.
„Cartea m-a convins că copiii nu ar trebui să aibă smartphone-uri sau acces la social media, dar marele elefant din cameră era propria mea dependență de smartphone,” a spus Dinur.
O dată ce a renunțat la aparatele noi, a declarat că se simte mai ușurată, mai puțin dependentă de tehnologie.
Smartphone controlează vieți
Stephen Kurczy, autorul cărții „The Quiet Zone”, a vizitat Green Bank, Virginia, un oraș fără acoperire. El a observat că mulți oameni care vin din altă parte, experimentează simptome incontrolabile ca să-și verifice telefoanele. Chiar dacă li se spune că nu au semnal, fără să realizeze, regulat, verifică ecranul aparatelor ca și cum ar dori să se pună la curent cu ultimele noutăți.
Kurczy susține că nu a deținut niciodată un smartphone pentru că ar fi crescut tentația să-l folosească excesiv. Lipsa aparatului i-a adus liniște.
„O mulțime de cercetări arată că oamenii sunt mai fericiți și mai productivi dacă nu sunt online tot timpul”, a explicat el.
Trendul de renunțare la smartphone este în creștere. Oamenii preferă telefoanele simple, pe măsură ce realizează că beneficiile sunt mult mai mari.