Sistemul EES va deveni complet operațional în această săptămână. Țările și categoriile de călători pentru care sistemul nu se aplică

Sistemul EES va deveni complet operațional în această săptămână. Țările și categoriile de călători pentru care sistemul nu se aplicăAeroport. Sursa foto: Freepik

Sistemul european de intrare/ieșire (EES) a fost introdus în octombrie 2025 și a fost implementat treptat în 29 de state europene, potrivit Comisiei Europene. Din 10 aprilie 2026, sistemul va deveni complet operațional, iar această etapă aduce o serie de schimbări.

Sistemul de intrare/ieșire va deveni complet operațional pe 10 aprilie

Sistemul de intrare/ieșire al Uniunii Europene (EES) va deveni pe deplin operațional vineri, 10 aprilie. Implementarea sa a început treptat în octombrie 2025. Sistemul a fost creat pentru modernizarea securității la frontierele UE și a sistemelor de imigrare, dar și pentru reducerea criminalității și a fraudelor, precum și pentru identificarea riscurilor de securitate.

Funcționarea completă a acestui sistem înseamnă eliminarea ștampilelor din pașaport, acestea fiind înlocuite cu înregistrări digitale ale intrărilor și ieșirilor. De asemenea, sistemul colectează informații biometrice, precum imagini faciale și amprente digitale, alături de datele personale din documentul de călătorie utilizat.

Pașaport

Pașaport. Sursa foto: Freepik

Potrivit Comisiei Europene, de la introducerea treptată a sistemului în octombrie 2025 și până în prezent, peste 24.000 de persoane nu au fost lăsate să intre în Uniunea Europeană, din cauza documentelor expirate sau falsificate ori pentru că nu au putut justifica scopul vizitei. De asemenea, autoritățile au identificat peste 600 de persoane considerate riscuri de securitate pentru Europa.

Sistemul EES vizează cetățenii din afara UE

Sistemul EES se aplică cetățenilor din afara UE și spațiului Schengen care călătoresc în aceste state pentru șederi de scurtă durată, de până la 90 de zile într-un interval de 180 de zile. În această categorie intră și cetățenii din Regatul Unit al Marii Britanii, precum și persoanele scutite de viză, indiferent dacă deplasarea are loc în scop turistic sau de afaceri.

Irlanda și Cipru nu folosesc sistemul EES, astfel că pașapoartele sunt verificate în continuare manual în aceste state. În același timp, cetățenii statelor membre ale UE și ai spațiului Schengen, precum și persoanele care dețin vize de lungă ședere sau permise de ședere eliberate de aceste țări, inclusiv cetățeni din afara UE, nu trebuie să utilizeze acest sistem.

Pot exista scutiri și pentru excursiile de o zi organizate în croaziere care încep și se încheie în afara spațiului Schengen. De asemenea, cetățenii din Andorra, San Marino, Vatican și Monaco nu trebuie să utilizeze sistemul EES.

Implementarea EES va aduce întârzieri în aeroporturi

Implementarea completă a sistemului EES poate duce la întârzieri semnificative în aeroporturi în primele luni, însă situația se va reduce treptat pe termen mediu. Cozi mai lungi și timpi de așteptare mai mari pot apărea deoarece, de la 31 martie, toți pasagerii din țări terțe trebuie înregistrați prin acest sistem.

aeroport

Aeroport / sursa foto: dreamstime.com

În perioadele aglomerate, autoritățile de control la frontieră puteau opri total sau parțial procesele EES. De la 10 aprilie, această opțiune nu mai este disponibilă.

În aceste condiții, pasagerii vor trebui, cel mai probabil, să ajungă la aeroport cu o marjă suplimentară de o oră și jumătate până la două ore față de timpul recomandat în mod obișnuit.