Editura Evenimentul si Capital

Serbia și Muntenegru ar putea deveni membre UE în 2025

Autor: | | 3 Comentarii | 481 Vizualizari

Comisia Europeană a adoptat, săptămâna aceasta, o nouă Strategie de Extindere, oferindu-și sprijinul pentru Balcanii de Vest - Albania, Bosnia, Kosovo, Macedonia, Muntenegru și Serbia - insistând, însă, că aceste state trebuie să facă mai rapid reforme și să adopte valorile UE, dacă doresc integrarea în Uniune.

Reforme vitale

„Toate țările din Balcanii de Vest trebuie să-și intensifice eforturile, să facă reforme vitale și să-și încheie transformarea politică, economică și socială”, precizează documentul de strategie. Cele șase state au „o fereastră istorică de oportunitate pentru a-și lega viitorul, ferm și fără echivoc, de UE”.

De asemenea, precizează sursa citată, UE consideră că potențiala integrare este „un instrument puternic pentru promovarea democrației, a statului de drept și a respectării drepturilor fundamentale” în Balcani.

Strategia se referă în special la Muntenegru și la Serbia, țările aflate cel mai aproape de integrarea europeană. „Cu voință politică fermă, reforme reale și constante și soluții definitive la disputele cu vecinii, acestea ar putea fi gata de integrare în anul 2025”, spune documentul. Sigur că realizarea acestui obiectiv „ambițios” depinde de progresul fiecărui stat în parte.

Acorduri bilaterale

Albania și Macedonia fac progrese semnificative, iar Comisia este gata să pregătească recomandări pentru a deschide negocierile de aderare cu cele două țări, dacă sunt îndeplinite condițiile, precizează strategia. Și Bosnia-Herțegovina este luată în considerare, dar numai după ce se vor primi răspunsuri la întrebările adresate autorităților de la Sarajevo.

O normalizare a relațiilor dintre Belgrad și Priștina este „urgentă și crucială, astfel încât Serbia și Kosovo să poată avansa pe calea europeană”.

„Voi merge în fiecare dintre aceste state din Balcanii de Vest, la sfârșitul lunii, cu un mesaj clar: faceți reforme și vom continua să vă sprijinim pentru un viitor european”, a declarat președintele CE, Jean-Claude Juncker.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI