Politica
Senatul, vot favorabil pentru pensiile personalului diplomatic
- Andreea Udrea, consultant politic
- 29 iunie 2015, 18:05
Propunerea legislativă privind acordarea pensiei de serviciu pentru membrii personalului diplomatic şi consular a fost adoptată de către Senat.
Astfel, membrii corpului diplomatic şi consular al României, cu o vechime de cel puţin 15 ani în MAE, şi personalul încadrat pe funcţii de execuţie vor putea să se pensioneze la cerere şi vor putea beneficia la împlinirea vârstei de 60 de ani de pensie de serviciu în cuantum de 80% din salariul de bază brut lunar, la care se adaugă indemnizaţiile şi sporurile avute în ultima lună de activitate
Recomandările noastre