Excepţionala şcoală de presă de la Ştefan Gheorgiu a lăsat în urmă nestinsa impresie că jurnalistul trebuie să fie o fiinţă perfect obiectivă.

Un robot care înghite informaţia, o analizează şi care apoi produce o marfă la fel de neutră politic ca un kil de carne de porc fără grăsime, cumpărat din supermarket. Ani întregi am spus publicului că noi, ziariştii, comentatorii, analiştii, cum vreţi să ne spuneţi, plutim pe deasupra bătăliilor partizane din politica românească, precum Duhul Sfânt deasupra apelor. Şi, în timp ce publicul urmărea fascinat scamatoriile şi contorsiunile de la televizor, în spatele scenei se colectau şpăgile şi se luau deciziile de punere în aplicare a ordinelor venite de la finanţatorii din presă. Politologul Paul Aligică a lansat în aceste zile o provocare: să lăsăm deoparte fariseismul şi să ne asumăm valorile în care credem şi pe care dorim să le promovăm. "Această ficţiune -omul fără valori, principii şi partipriuri - care iese în faţa naţiunii să-i spună Adevărul Obiectiv, este o invenţie pe care stânga mediatică, intelectuală şi oligarhică a exploatat-o şi o exploatează sistematic", scrie Aligică. I-a preluat apelul jurnalistul Dan Tapalagă, şi el unul din cei care cred că ar trebui să renunţăm la "obiectivitatea făţarnică". Aş vrea să fiu, cred, unul din primii, care le răspunde: da, sunt un liberal. Un liberal clasic. Un admirator al lui Milton Friedman, care crede într-un stat minimal, în dereglementare şi în privatizare. Sunt însă şi un apărător al drepturilor minorităţilor - inclusiv al căsătoriilor între persoane de acelaşi sex - şi al parlamentarismului. Pledez pentru o liberalizare a regimului armelor, dar şi pentru deschiderea porţilor pentru imigranţi. Sunt conştient cât de riscant este atunci când un jurnalist îşi expune public credinţa într-un set de valori. Dacă spui că eşti "de dreapta" vei fi acuzat că eşti sluga lui Băsescu. Dacă eşti de stânga, nu poţi fi decât omul lui Iliescu. Iar dacă mărturiseşti că eşti liberal înseamnă că automat votezi cu Antonescu. Ori, tocmai aici este tristeţea mea. Nu mă aştept ca în România - o ţară unde peste o treime din populaţie locuieşte în mediul rural, unde Biserica Ortodoxă poate fi cel mai puternic agent electoral şi unde pensionarii reprezintă cea mai largă categorie de votanţi activi - să avem politicieni sinucigaşi care să susţină dezincriminarea consumului de droguri uşoare, de exemplu. Dar nici nu cred că poţi să spui că reprezinţi un partid "liberal" şi să cauţi să faci alianţe ba cu Patriarhul, ba cu un fost informator al Securităţii. Ca să nu mai vorbim de discursul ultranaţionalist şi de absenţa oricărei preocupări pentru reducerea rolului statului în economie. Într-un fel, nu-l blamez doar pe Antonescu pentru faptul că PNL a devenit, cel puţin la nivelul discursului oficial, trompeta lui Iliescu şi Voiculescu. Cred că lunga alianţă cu Antena 3 a avut efecte perverse: liderii politici s-au pliat, din conformism, pe populismul deşănţat al moderatorilor. Revin astfel la tema principală: în ce valori cred jurnaliştii români? Şi cred că, dacă ar vrea să răspundă apelului lui Paul Aligică, cea mai mare parte a comentatorilor care se perindă pe la televizor ar avea o problemă. Pentru că este relativ uşor să spui că eşti de stânga sau de dreapta, dar este dificil să recunoşti că eşti un populist. Unul care ştie că publicul televiziunilor este format în mare măsură din oameni în vârstă şi care ar face orice pentru a-şi cuceri audienţa. "Când se va simţi această măsură şi în buzunarele românilor, domnule ministru?", este tipul de întrebare cretină după care puteţi identifica această categorie de jurnalişti. Exerciţiul pe care ni-l propune Paul Aligică este interesant şi mie mi-a plăcut să intru în acest joc. Dar ştiu că, până la urmă, vom realiza că îngrozitor de puţini, din presă şi din afara ei, vor fi interesaţi de vreo ezoterică discuţie axiologică. De ani buni, orice dezbatere despre valori a fost înlocuită cu o înjurătură sănătoasă.