Editura Evenimentul si Capital

Senator PSD: Taxa TVR trebuie dublată

severin_adevarul_ro_13359300
Autor: | | 47 Comentarii | 957 Vizualizari

Preşedintele Comisiei pentru cultură şi media din Senat, Georgică Severin (PSD), susţine că mărirea taxei TV este o necesitate iar, în opinia sa, aceasta ar trebui crescută la 6-8 lei pe lună, scrie Agerpres.

###'Susţin de foarte multă vreme că mărirea taxei TV este o necesitate. Radioul şi Televiziunea trebuie privite ca servicii publice. Ele nu pot fi băgate în aceeaşi categorie pe piaţa concurenţială. Această taxă de 4 lei, din care ei primesc cred că până la 3,2 lei, din cauza banilor pe care îi preiau cei care îi strâng, reprezintă aceeaşi sumă din 2004. Între timp s-a trecut la înalta definiţie. Orice transmisie care trebuie făcută are cu totul alţi parametri tehnici', a declarat Severin joi, în cadrul unei conferinţe de presă. Potrivit acestuia, în 2015 România trebuie să treacă la emisia digitală. 'Transmisia TVR va trebui să fie pe parametrii digitali. S-a insistat foarte mult pe tot ceea ce înseamnă achiziţia de sport. De cinci ani de când sunt în această comisie am avut inclusiv propuneri legislative prin care să forţăm TVR să dea meciurile şi toate astea. Primim sute de scrisori şi de memorii din partea cetăţenilor cu privire la faptul că nu pot vedea un meci. Ce a fost după Grecia, ştiţi foarte bine. Toate aceste lucruri sunt bani. De unde pot veni bani? De la buget, nu văd cum. Deci, printr-o taxă. În momentul de faţă românii plătesc 4 lei. Următoarea ţară, care plăteşte o taxă de aproape 10 ori mai mare, este Serbia, care nici măcar nu e membră în UE. În restul ţărilor taxa este între 10-15 până la 30 de euro (pe lună - n.r.). În aceste condiţii noi vorbim de o taxă de 12 euro pe an, pe care eu cred că ar trebui să o aducem la nivelul a 6-8 lei pe lună, dar decizia nu îmi aparţine. Nu văd altă soluţie. Dacă se va ajunge vreodată la mărirea taxei, putem să renunţăm la publicitatea de la TVR, ca o compensare pentru cetăţeni. Este o viziune personală, care nu angajează Guvernul. Nimeni de la Guvern nu a propus până acum mărirea taxei', a mai afirmat Severin. Stelian Tănase, director general interimar al Societăţii Române de Televiziune, a declarat miercuri că Televiziunea Română a avansat ministrului de Finanţe un proiect care include o prevedere referitoare la mărirea taxei TV. 'Într-un proiect pe care l-am avansat ministrului de Finanţe este acest lucru (mărirea taxei TV - n.r.) şi sper ca săptămâna viitoare să îi înfăţişez şi primului-ministru. Avem înţelegere ca după Anul Nou să avem o discuţie. Avem un material, putem discuta pe o bază serioasă. Mărirea taxei este lucrul la care ne gândim. Este o discuţie complicată şi ea se va purta', a spus Tănase.

Carmen Iohannis facuta PRAF de Olguta Vasilescu. Nevasta lui Manda, GLUME NEMILOASE despre sotia presedintelui: Rochita roz deasupra genunchiului...

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI