Comisarul – şef Cristian Pintea, adjunctul IPJ Cluj, acuzat că l-a umilit pe agentul Sergiu Todea pe motiv că şi-a permis să-l oprească în trafic, a fost repus de Tribunalul Cluj în funcţie. Poliţistul s-a plâns de faptul că nu îi mai ajung banii, iar judecătorul s-a arătat milos şi a dispus repunerea temporară a acestuia în funcţia de adjunct al şefului IPJ Cluj.
"Reducerea substanţială a venitului din salariu reprezintă în mod cert o pagubă iminentă, care nu poate fi evitată decât prin suspendarea executării actului administrativ", susţine poliţistul. Deşi inspectorii Corpului de Control al Primului Ministru au stabilit că Pintea şi-a umilit subalternul şi l-a trimis nejustificat în faţa comisiilor de disciplină, agentul Sergiu Todea fiind sancţionat de trei ori, sancţiuni anulate în instanţă, acum poliţistul se pretinde victimă.
Se vrea doar şef
"S-au proliferat în massmedia informaţii multiple privind situaţia subsemnatului, informaţii denaturate, care nu au deloc legătură cu realitaea şi care nu pot fi dezminţite decât în situaţia suspendării actului administrativ", mai scrie Pintea în cererea adresată Tribunalului Cluj. Mai mult, comisarul Pintea se vrea doar şef. Deşi a cerut să fie eliberat din funcţie şi şi-a dat acordul pentru a fi numit şef al Poliţiei Dej, acum poliţistul susţine că va avea de suferit financiar din cauza navetei zilnice de 120 de km: "Paguba iminentă există, deoarece pentru această funcţie veniturile salariale sunt mai mici, iar subsemnatul aş fi obligat la costuri mari, pentru a mă deplasa zilnic la serviciu, o distanţă de 120 km, fără a avea posibilitatea de a obţine contravaloarea integrală a acestor cheltuieli substanţiale".
Deşi comisarul – şef Cristian Pintea a solicitat, pe 11 octombrie 2013, eliberarea din funcţia de adjunct al şefului IPJ Cluj, tot el a fost cel care a atacat în instanţă decizia IGPR, prin care se lua act de cerere.
Lui Pintea i-a fost oferit postul de comandant al Poliţiei Dej sau de adjunct al Poliţiei Câmpia Turzii. Dacă pe 11 octombrie solicita de bună voie eliberarea din funcţie pentru a merge la Dej, după doar o săptămână, poliţistul a întocmit un alt raport prin care refuza cele două funcţii oferite. Între timp, agentul umilit a plecat din Poliţie.
IPJ Cluj nu îl mai vrea în funcţie
Reprezentanţii IPJ Cluj susţin că demersurile juridice întreprinse de Pintea nu au nicio noimă, din moment ce chiar el a cerut să fie eliberat din funcţia pe care o deţinea şi să fie numit pe una inferioară. Chestorul Tudor Grindean a declarat că activitatea şi imaginea IPJ Cluj a avut de suferit în perioada în care Pintea a ocupat funcţia de prim – adjunct, din cauza sutelor de articole care au reflectat negativ activitatea poliţistului.