Laura fusese mereu copilul frumos al familiei, răsfățat și adorat de toate neamurile.

- Ce ochi albaștri, ce bucle de prințesă! se minuna lumea din jur ori de câte ori fetița ieșea pe stradă.

- La cât este de frumoasă, nici nu trebuie să învețe prea mult, era de părere o mătușă. Mâine, poimâine o lovește norocul și dă peste un milionar.

- Ia nu-i mai băga în cap prostiile astea, riposta tatăl fetei. Tu crezi că îmi dau fata oricui? Să pună mâna pe carte, nu pe bărbați. Frumusețea e trecătoare.

Dar Laura nu avea niciun motiv să se îngrijoreze că își va pierde farmecul. Avea doar 16 ani și nu se născuse încă băiatul care să-i reziste. Pentru ea învățătura era pe un plan atât de îndepărtat, încât nici nu merita să-l aducă în discuție.

Mai nou preocupările ei se limitau la cucerirea noului profesor de informatică, un tânăr în vârstă de 28 de ani, proaspăt mutat în liceu. Colegii Laurei făceau deja pariuri legate de cât de mult va rezista profesorul farmecelor ei. Conștientă că avea o reputație de întreținut, fata a pus la bătaie toate armele, chiar de la prima oră de informatică.

Cum uniforma nu era obligatorie, Laura purta o bluză nepermis de indecentă, iar fusta scurtă care completa ținuta ei de cea mai populară fată din școală, cu greu îi acoperea fundul. Statea mereu în prima bancă, clipind des și mărunt ca aripile unei albine în căutarea polenului.

Profesorul a intrat în clasă, s-a prezentat, i-a strigat pe fiecare după numele din catalog și a început prima lecție. Laura îl studia atent, încercând să-i surprindă privirea.

Dar bărbatul părea atât pătruns de subprograme și avantajele utilizării acestora, încât nimic nu l-ar fi putut tulbura. Trecuseră deja treizeci de minute , iar Laura nu fusese încă remarcată. Ba mai mult, profesorul nu stătea deloc la catedra de care era lipită banca Laurei. Colegii îi observau iritarea și se distrau pe seama ei.

- Mă scuzați, l-a întrerupt Laura pe profesor. Nu am înțeles prea bine cum mă ajută subprogramele să elaborez algoritmi prin descompunerea problemei în probleme mai simple.

- Mai explic o dată. Trebuie să pornim de la modularizarea problemei, adică descompunerea ei în subprobleme. E clar până aici? Profesorul le vorbea din spatele clasei , loc ce părea să-i placă mai mult decât catedra. Clopoțelul i-a întrerupt explicațiile. Ora se terminase, iar Laura era nemulțumită. În loc să iasă în pauză, s-a lipit cu fundul de catedră, blocându-i profesorului accesul la catalog. În felul acesta era obligat să o remarce.

- Știți, eu nu am reușit să înțeleg până acum orele de informatică. Vechiul profesor ne dicta toate lecțiile, iar noi copiam ca niște roboței.

- Îmi pare rău să aud asta. Dacă te ajută, îți pot aduce niște cărți.

- Domnule profesor, eu înțeleg mult mai bine dacă mi se explică. Poate dacă aș veni la meditații, aș ajunge să iubesc informatica.

- Să văd ce pot să fac, i-a răspuns bărbatul și a părăsit clasa fără să fie vrăjit câtuși de puțin.

- Ha, ha, ți-ai pierdut farmecul, prințeso, o tachinau colegii.

- Sunteți niște mucoși retardați, habar n-aveți ce înseamnă un bărbat adevărat. Tocmai m-a invitat la el acasă pentru meditații.

În câteva ore toată școala vorbea că profesorul de informatică s-a îndrăgostit de Laura și îi va da lecții private. Trecuse o săptămână de la prima ora de informatică, iar fata o aștepta cu înfrigurare pe următoarea.

Pariurile puse de colegi fuseseră deja plătite. Profesorul a intrat în clasă salutând jovial, a așezat catalogul pe catedră și s-a postat în spatele clasei, vorbindu-le elevilor despre variabilele globale și variabilele locale.

- Sistemul de operare alocă fiecărui program trei zone diferite în memoria internă în care se găsesc memorate variabilele programului. Știe cineva care sunt aceste trei zone?

- Zona statică, a răspuns colega de bancă a Laurei.

- Foarte bine! Altcineva?

- Spune-mi și mie ce să răspund, i-a șoptit Laura fetei care fusese atentă la orele de informatică.

- Zona stivă și zona heap, i-a răspuns colega.

- Cum? N-am înțeles nimic, s-a enervat Laura.

- Zona stivă! A repetat fata. Laura a ridicat mâna. Profesorul a văzut-o și i-a permis să răspundă. Fata s-a ridicat în picioare cu mișcări de divă incontestabilă.

- Zona festivă! Colegii au izbucnit în râs, ironizând-o zgomotos.

- Zona stivă, nu festivă, a încercat colega de bancă să-i șoptească răspunsul corect.

Laura era roșie de furie și rușine. Dacă s-ar fi crăpat pământul în două, s-ar fi aruncat cu bucurie în măruntaiele lui, doar ca să scape de situația ridicola în care se băgase singură.

- Cred că ai vrut să spui zona stivă, a întrerupt profesorul spectacolul de râsete. Parcă tu ești cea care mi-a spus că vrea să se pregătească suplimentar la informatică, sau greșesc? A întrebat-o el. Am vorbit cu colega mea, doamna profesor Panaite și a fost de acord să te mediteze în fiecare zi după cursuri. Dacă mai dorește cineva, îl rog să îmi comunice. Umilința ajunsese la cote alarmante. Minciuna Laurei fusese demascată în fața întregii clase. Colegii o priveau cu milă :

- Îmi vreau banii înapoi se agita un băiat din banca a doua. V-am spus că navea cum s-o cheme la el acasă. Noroc cu clopoțelul salvator! Laura a ieșit din clasă, izbind ușa cu putere.

 - Am spus ceva nepotrivit? S-a mirat profesorul.

 - Laura s-a lăudat la toată școala că v-ați îndrăgostit de ea și ați invitat-o la dumneavoastră acasă pentru meditații, l-a lămurit o fată.

Profesorul și-a luat catalogul și a plecat tulburat.

Știuse de la bun început că nu va fi ușor cu fetele de liceu, dar nu se așteptase la așa ceva. În drumul spre cancelarie a fost abordat de Laura care s-a agățat de gâtul lui, încercând să-l sărute.

- Oprește-te! Ce faci?

- Știu de la tata că vouă, bărbaților, vă plac fetele curajoase. Speriat de reacția fetei, profesorul a îmbrâncit-o cu putere, izbind-o de podea.

- Mă doare! De ce mă lovești? A izbucnit ea în plâns. Ieri îmi spuneai că mă iubești și m-ai chemat la tine acasă.

- Fetițo, esti nebună! Bagă-ți mințile în cap.

În jurul lor se adunaseră elevii aflați pe culoar și câțiva profesori.

- Ce se întâmplă aici? a întrebat directorul liceului, alertat de zgomotul creat.

- Mi-a cerut să fac sex cu el ca să îmi dea note mari! Urla Laura, smulgându-și părul din cap.

- Ești o mincinoasă ordinară! I-a răspuns profesorul, ridicând-o de pe jos și strângându-i încheieturile mâinilor. Pentru cine faci tot acest spectacol?

- Au, mă doare! Dă-mi drumul, mă rănești, se zbătea Laura. Mincinos ești tu. Mi-ai spus că ai fantezii cu școlărițe și să vin îmbrăcată în fustă scurtă.

Profesorul s-a abținut cu greu să nu o lovească. Clopoțelul sunase de intrare și elevii au fost obligați să plece.

- Domnișoară, te rog să mergi cu doamna dirigintă în cancelarie, i-a spus directorul, cu un ton de milă amestecată cu teamă. Vor fi anunțati părinții tăi. Iar dumneata, domnule profesor, te rog să poftești la mine în birou. O să chem și poliția pentru că ai de dat foarte multe explicații.

Bărbatul asculta, năucit de întorsătura pe care o luaseră lucrurile.

- Dar, domnule director, nu i-am făcut absolut nimic. Nici măcar nu știu cum o cheamă.

- Ce vorbești? Ai lovit-o chiar în fața mea și mai ai pretenția să te cred?

Directorul era un bărbat durduliu, cu chelie și mers greoi, ochi mici, pierduți în fundul capului și nas gros, în formă de pară. Total insensibil la vorbele profesorului de informatică, părea exprem de preocupat de starea Laurei.

- Te mănânc pe pâine, băi băiatule, nu mai prinzi în veci post în învățământ.

Părinții fetei au ajuns la școală însoțiți de un psiholog și de cei de protecția copilului. Profesorul a fost escortat la secția de poliție, unde a fost audiat în calitate de martor.

- Ai fost violată? A fost întrebată Laura.

Fata a consimțit, printre lacrimi, iar părinții au cerut să fie examinată de un doctor care să constate agresiunea. Rezultatul a fost de-a dreptul șocant – Laura fusese victima unei agresiuni sexuale recente, dar lipsa urmelor de lichid seminal îngreuna acuzarea profesorului de informatică.

 - Unde ai fost violată?

- În toaleta de la etajul unu, marți după ore. Tatăl Laurei devenise extrem de agresiv.

- Dacă îl prind, îl omor cu mâna mea. Spune-le Laura tot ce ți-a făcut!

- Da, tati, le spun, i-a răspuns ea, cu teamă.

Recomanadarea psihologului a fost ca fata să urmeze un tratament de specialitate, pentru că tulburările sale psihice erau evidente. Le povestise violul cu lux de amănunte, aproape zâmbind, după care a început să plângă. Apoi iar a râs în hohote, strigând că i-a plăcut și că mai vrea.

- De câte ori s-a întâmplat? O singură dată?

- De zeci de ori, poate chiar sute, cine mai știe. Uneori îmi plăcea, alteori mă durea.

Cu fata asta se petrecea ceva ciudat. Procurorul care fusese desemnat să se ocupe de anchetă nu mai știa ce să creadă. Profesorul de informatică venise în școală de două săptămâni, de ce Laura vorbea de violuri nenumărate?

- Crezi că e posibil ca altcineva să fie adevăratul agresor? L-a întrebat pe psihologul care stătuse de vorbă cu Laura.

- Sunt mai mult decât convins. Am observat că e îngrozită de prezența tatălui și ori de câte ori îl vede, simte nevoia să povestească lucruri îngrozitoare.

- O să îl audiez pe individ. Nu îmi place deloc. Ascunde ceva.

Tatăl Laurei a fost inculpat și trimis în judecată. Fata a negat până la sfârșit violurile repetate, dar maică-sa, complice la tot ce se întâmplase și doborâtă de sentimentul de vinovăție, a povestit cu amănunte ce nu pot fi reproduse, chinurile prin care trecuse sărmana Laura.

Fata a ajuns într-un spital de boli mintale și încă urmează un tratament ce nu pare să dea rezultate. Părinții sunt acolo unde le este locul...