Claudiu Manda, ultimatum pentru „lăutar”: Schimbați-vă sau vă schimbăm

Claudiu Manda, ultimatum pentru „lăutar”: Schimbați-vă sau vă schimbămClaudiu Manda. Sursă foto: Facebook

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a transmis un mesaj premierului Ilie Bolojan, după confirmarea intrării României în recesiune tehnică. „Domnule Bolojan, ca de la oltean la ardelean, vă spun un singur lucru: schimbați-vă sau vă schimbăm”, a scris acesta, într-o postare pe Facebook.

Claudiu Manda: „Recesiunea economică este un semnal de avertizare care nu mai poate fi ignorat”

Secretarul general al PSD a susținut că premierul „a demonstrat ce putea” și consideră că menținerea aceleiași direcții economice nu mai este justifică.

„Experimentul s-a terminat. Recesiunea economică este un semnal de avertizare care nu mai poate fi ignorat. Datele publicate de Institutul Național de Statistică confirmă oficial intrarea României în recesiune tehnică. Nu este o simplă fluctuație statistică, ci consecința directă a unei politici economice greșite, impuse rigid și menținute în ciuda avertismentelor repetate ale PSD”, a afirmat acesta.

Claudiu Manda: Măsurile propuse de PSD au fost amânate, diluate sau respinse

Secretarul general al PSD a acuzat guvernul că a urmărit stabilizarea economiei doar prin majorări de taxe, reduceri bugetare și blocaje administrative, fără să adopte măsuri concrete de stimulare a dezvoltării economice.

„Am susținut constant un program coerent de relansare: investiții strategice, sprijin pentru producția internă și IMM-uri, absorbție accelerată a fondurilor europene, predictibilitate fiscală și protejarea puterii de cumpărare. Aceste măsuri au fost amânate, diluate sau respinse. În locul unui echilibru între disciplină și dezvoltare, am asistat la o abordare FIXISTĂ, ruptă de realitatea economică”, a afirmat Claudiu Manda.

Potrivit acestuia, „rezultatul este astăzi oficial: după luni de sacrificii resimțite de oameni, România a ajuns în recesiune”.

„PSD și-a asumat responsabilitatea guvernării și a încercat să corecteze această direcție din interior. Dar responsabilitatea nu înseamnă să girezi la nesfârșit o strategie care produce blocaj economic și tensiune socială. În forma actuală, această direcție nu poate continua. Domnule Bolojan, ca de la oltean la ardelean, vă spun un singur lucru: schimbați-vă sau vă schimbăm!”, a mai scris acesta.

Bolojan: Recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat și inevitabil al acestei tranziții

Premierul Ilie Bolojan a declarat că intrarea României în recesiune tehnică reprezintă o situație temporară. El a precizat că impactul măsurilor de austeritate va fi absorbit în lunile următoare, iar din a doua jumătate a anului ar putea apărea condițiile pentru reluarea creșterii economice.

„Recesiunea tehnică temporară face parte din costul anticipat și inevitabil al acestei tranziții, care ne va duce, în final, la o economie solidă, o creștere sănătoasă și prosperitate reală, pe baza a ceea ce producem, nu prin împrumuturi tot mai multe și tot mai scumpe”, a scris Bolojan, într-o postare pe Facebook.

Economia României a intrat în recesiune tehnică la sfârșitul anului 2025, după ce Produsul Intern Brut a scăzut două trimestre la rând comparativ cu perioadele anterioare, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).

2
3