Se întâmplă de luni. Veste imensă pentru România! Rafila a anunțat chiar acum
- Emma Cristescu
- 27 ianuarie 2022, 20:26
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, joi, că luni vor ajunge în România 50.000 de cutii cu Molnupiravir, pastilele americane anti-COVID. Se vor extinde centrele de recoltare a probelor în weekend.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat vestea mult așteptată. Molnupiravir, pastilele americane anti-COVID, ajung în țară luni.
„Luni vin în România 50.000 de cutii Molnupiravir.
Pfizer ne-a pus multe condiţii, nu am reuşit cu ei. Ne cereau să facem un fond naţional prin care să despăgubim eventualele victime pentru administrarea acestui medicament, nu erau precizări legate de dimensiunea fondului.
Ne vedem de treabă, asta e situaţia, în week-end, extindem centrele de recoltare a probelor la nivelul ţării", a spus, joi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Pastilele americane ajung în țară
Ministrul Sănătății este convins că aceste pastile vor ușura munca medicilor și vor salva viața pacienților infectați cu virusul COVID-19.
“Este un lucru important care cred că va avea un impact favorabil în următoarele 10 zile pentru scăderea presiunii pe secţiile de terapie intensivă şi – ceea ce ne preocupă pe toţii – pentru reducerea numărului de decese.
Pentru că de data aceasta discutăm de antivirale la care s-a măsurat acest efect şi el este certificat de studii ştiinţifice, pe când celelalte pe care le-am avut la dispoziţie până în momentul de faţă – mă refer la Favipiravir – nu aveau acest efect, ci doar de reducere a duratei bolii.
Celălalt, Arbidolul, iese din discuţie, pentru că nu avea niciun fel de studiu care să certifice aceste lucru”, a mai spus Alexandru Rafila.
Bilanț COVID-19, 27 ianuarie
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 31.683 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), cu 2.572 mai puține decât în ziua anterioară. 3.388 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, depistați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Cele 31.683 de cazuri au fost depistate după efectuarea a 100.952 de teste – 32.907 teste RT-PCR (19.193, în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.714, la cerere) și 68.045 de teste rapide antigenice.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.325 de persoane au fost reconfirmate. În total, până astăzi, 27 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.114.834 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID-19), dintre care 41.400 sunt ale unor pacienți reinfectați, depistați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 71 de decese (37 de bărbați și 34 de femei), dintre care două anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava,Teleorman, Vaslui, Vrancea și municipiul București.