Se apropie euro de un prag istoric? Ce soluție sigură de a ne proteja veniturile anticipează specialiștii

Se apropie euro de un prag istoric? Ce soluție sigură de a ne proteja veniturile anticipează specialiștii

În contextul pandemiei de coronavirus, care pune la încercare economiile a numeroase state, euro ar putea ajunge depăși o valoare însemnată, care nu era prognozată pentru acest an, avertizează specialiștii. O eventuală revenire la lockdown ar pune o presiune extraordinară pe leu, iar de aici până la explozia cursului leu-euro nu ar mai fi decât un pas.

Economistul Adrian Măniuțiu a vorbit despre devalorizarea continuă a leului în raport cu principalele monede. „Văd un pericol de 4,9 lei până spre finalul anului, dar asta depinde de cum ne mișcăm din punct de vedere financiar, dacă intrăm sau nu în lockdown. În momentul în care începem să ne punem bani deoparte în euro, punem o presiune fantastică pe leu. Sumele sunt mici, dar înmulțite cu milioane și repetate luni și săptămâni, cumulat, pun o presiune fantastică pe leu”, a explicat Măniuțiu la Antena 1.

Să vindem leii

Una dintre problemele majore care pune presiune pe leu, de ani de zile, este dezechilibrul dintre import și producția națională, defavorizată net de preferința românilor pentru importuri.

„Producem mult prea puțin și, importând, statul, la un nivel mult mai mare, e nevoit să vândă lei, adică să-i scoată în piață. Îi devalorizează astfel, pentru că inundă piața cu lei și cumpără, în schimb euro. Se întâmplă când importăm. Fiecare bun pe care-l cumpărăm de la supermarket și care nu vine din România pune, de asemenea, o presiune pe leu, pentru că el trebuie plătit într-o altă valută. Trebuie vânduți leii și asta face moneda națională să fie mai slabă”, a mai spus specialistul.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ținta: zona euro

Mănuțiu consideră că „circul” din România pune, de asemenea, presiune pe moneda națională: „Nu s-a schimbat nimic de la Caragiale încoace, ne place foarte mult circul și circul adaugă sarea și piperul, dar și un risc politic suplimentar, care pune din nou presiune pe monedă și face ca leul să fie slab”.

Acesta consideră că soluția pentru a evita devalorizarea leului ar fi intrarea accelerată în zona euro. ”Dacă muncim mai mult, dacă suntem mai productivi, dacă punem o presiune constructivă și pe factorul politic, cred că putem intra mai repede în zona euro. (...) Trecerea în euro ne va feri de riscul valutar”. Rezervele valutare ale României au scăzut cu 3,17 miliarde de euro în septembrie, la 32,28 miliarde de lei, potrivit datelor publicate joi de BNR.