Scindare oficială în PNL. Orban acuză liderii de trădare, Cîțu i-a răspuns printr-o ironie
- Konecsnik Emil
- 12 iunie 2021, 18:25
Vicepremierul Raluca Turcan îl acuză pe Ludovic Orban că a cedat trei ministere importante doar pentru a obține la schimb, pentru el, funcția de președinte al Camerei Deputaților. Florin Cîțu, la rândul său, a spus că nu este posibil ca Ludovic Orban să fi făcut o astfel de declarație pentru că ”nu este reală”.
A izbucnit furtuna după declarația președintelui PNL. Ludovic Orban a afirmat că a fost părăsit de către echipa de negociere pentru alcătuirea coaliţiei desemnată de PNL din care făceau parte Raluca Turcan, Rareş Bogdan şi Robert Sighiartău. Aceştia au încercat să convoace un BPN al partidului pentru a arunca în aer formarea coaliţiei de guvernare.
„Deşi am fost părăsit în timpul negocierilor de echipa de negociere votată de PNL - trebuie să ştiţi lucrul ăsta: preşedintele PNL a fost lăsat singur la negocierile pentru formarea acestei coaliţii şi negocierile pentru formarea Guvernului. Am fost părăsit de Rareş Bogdan, de Raluca Turcan, de Robert Sighiartău, care nu numai că m-au părăsit în timpul negocierilor, ci au încercat să provoace convocarea nestatutară a unui Birou Politic Naţional în pline negocieri pentru a arunca în aer formarea coaliţiei”, a afirmat Ludovic Orban, în alocuţiunea sa, la întâlnirea de sâmbătă cu liberalii din Botoşani.
Orban a concluziona că în pofida negocierilor dificile, PNL este principalul partid de guvernare.
„Avem premier, avem preşedinte României, avem preşedintele Camerei Deputaţilor, iar reprezentarea PNL este conformă cu mandatul care mi-a fost acordat la negocieri şi anume ponderea pe care o avem în cadrul coaliţiei”, a completat liderul liberalilor.
Reacțiile nu au întârziat să apară, Raluca Turcan a izbucnit, furioasă:
„Adevărul este cunoscut de tot partidul și realitatea este că trei ministere importante: Ministerul Fondurilor Europene, Ministerul Transporturilor și Ministerul Dezvoltării, au fost negociate direct de Ludovic Orban pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților. Cred că orice liberal responsabil avea dreptul să fie nemulțumit pentru această tranzacționare care afectează puterea PNL în cadrul guvernării. Funcția de premier revenea PNL de drept, dar pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților au fost tranzacționate 3 ministere. Este o realitate și este păcat că se propagă astfel de mesaje în campania internă din PNL, în loc să ne preocupăm de viitorul PNL”, a spus Raluca Turcan.
Premierul Florin Cîțu a răspuns ironic la acuzațiile lui Orban, care a spus că a fost lăsat singur la negocierile pentru formarea Guvernului. Chiar dacă nu i-au fost aduse la cunoștință declarațiile, Cîțu a afirmat, ironic, că vorbele nu au cum să-i aparțină lui Orban, pentru că asta ar însemna că acesta nu a spus adevărul.
„Nu cred ca sunt declarațiile domnului Orban pentru ca înseamnă că nu sunt adevărate. La împărțirea ministerelor au participat doar președinții de partid, nici măcar premierul desemnat."