Editura Evenimentul si Capital

Schiori rătăciţi în munţi

Autor: | | 0 Comentarii | 231 Vizualizari

Doi tineri din Uricani, care plecaseră la o tură de „free-ride” în Masivul Vâlcan, au fost la un pas să moară îngheţaţi. Cei doi plecaseră duminică pe munte pentru a face „schi de tură”.

Au stat până după lăsarea întunericului şi au constatat că se rătăciseră şi nu mai puteau să se întoarcă în Straja (judeţul Hunedoara), staţiunea în care aveau cazare. În plus, ceaţa care se lăsase în zonă nu-i ajuta deloc să se orienteze. Abia după miezul nopţii au reuşit să sune la 112. Imediat, o echipă formată din salvamontişti şi jandarmi montani a plecat în căutarea lor. Abia la 4 dimineaţa, membrii echipelor de căutare au reuşit să vadă lumina lanternei unuia dintre schiorii dispăruţi. Cei doi se aflau într-o zonă împădurită, abruptă şi greu accesibilă, între Valea Brăiţei şi Negrele Mici. Până să ajungă la ei, jandarmii şi salvamontiştii au mai avut nevoie de aproape trei ore. Abia la 06.45 s-a întâmplat acest lucru. Turiştii erau uzi, epuizaţi şi dezhidrataţi. Unul dintre ei nu mai putea nici măcar să-şi ducă schiurile cu care plecase în lunga „plimbare” ce se putea avea consecinţe grave. După încă o oră, schiorii ghinionişti (sau imprudenţi) au fost puşi într-o ambulanţă şi duşi la spitalul din Lupeni pentru investigaţii medicale suplimentare.

El este romanul cu cea mai are PENSIE din tara! Suma URIASA pe care o primeste de la stat in fiecare luna

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI