Schimbare revoluționară la WhatsApp. Ce noutate a uimit utilizatorii
- Mihnea Talau
- 11 noiembrie 2021, 16:04
WhatsApp va da drumul în zilele următoare unei noi actualizări care ar putea schimba radical modul în care oamenii folosesc aplicația. Astfel, apare un instrument numit comunitate, instrument ce va putea facilita utilizarea subgrupurilor.
Deși nu au precizat dată exactă când această actualizare va fi posibilă, reprezentanții WhatsApp au explicat că va fi introdus un instrument numit comunități, care poate stabili legături între diferite subgrupe, precum cele de la școală – subgrupurilor de elevi, profesori sau părinți, scrie Capital.
Conform portalului de știri al WhatsApp, WaBetaInfo, noul instrument va funcționa în următorul fel. Administratorii vor trebui să creeze o comunitate și să invite alți utilizatori să se alăture fie manual, fie printr-un link de invitare la comunitate. După ce a fost făcut acest pas, oamenii pot începe să trimită mesaje, în timp ce administratorii pot avea opțiunea de a reuni grupurile legate de comunitate.
Pe lângă acest instrument, reprezentanții companiei au precizat că vor mai fi și alte instrumente care îi vor ajuta pe administratorii comunității să gestioneze cât mai bine subcomunitățile incluse. Important este că până acum, nicio reprezentant nu a precizat ce se întâmplă cu grupurile deja existente.
O nouă facilitate lansată de WhatsApp
Conform unei informări de ultimă oră, utilizatorii trebuie să știe că backup-urile salvate în Google Drive sau iCloud vor fi criptate de WhatsApp, înainte să fie urcate în cloud, doar dacă acesta va activa această nouă opţiune.
De menționat este faptul că WhatsApp a lansat oficial această nouă facilitate la doar o lună după ce a început să testeze criptarea backup-urilor cu un număr limitat de utilizatori. Ea va putea fi folosită atât pe iPhone, cât şi pe smartphone-urile cu Android.
Mai exact, datele utilizatorilor vor fi criptate de WhatsApp înainte de a le urca în cloud, indiferent că este vorba de salvarea pe Google Drive, în cazul Android, sau pe iCloud, în cazul smartphone-urilor Apple.
Utilizatorii trebuie să știe că noua facilitate este opţională, ceea ce înseamnă că cine dorește să beneficieze de ea, trebuie să o activeze manual de la Settings. După activare, utilizatorul trebuie să aleagă forma în care îşi va confirma, pe viitor, identitatea – direct cu cheia de criptare lungă de 64 de caractere sau cu o parolă pe care o va alege singur.