Schimbare importantă la telefoanele mobile. Detalii din regulament
- Andra Puiu
- 14 iulie 2023, 12:38
Consiliul European a adoptat un nou regulament privind bateriile telefoanelor mobile. Producătorii de dispozitibe mobile vor trebui să își adapteze toate gadget-urilor la cerința Uniunii Europene.
„Bateriile sunt esențiale pentru procesul de decarbonizare și pentru tranziția UE către moduri de transport cu emisii zero. În același timp, bateriile uzate conțin multe resurse valoroase și trebuie să putem reutiliza aceste materii prime critice în loc să ne bazăm pe țări terțe pentru aprovizionare. Noile norme vor promova competitivitatea industriei europene și vor asigura faptul că noile baterii sunt sustenabile și contribuie la tranziția verde”, a explicat Teresa Ribera, ninistrul spaniol al tranziției ecologice.
Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului va fi aplicat pentru toate bateriile și acumulatorii, inclusiv în cazul tuturor deșeurilor de baterii și acumulatori portabili, bateriilor pentru vehicule electrice, bateriilor industriale, bateriilor de pornire, iluminat sau aprindere (SLI) și bateriilor pentru mijloace de transport ușoare, precum bicicletele electrice, motoretele electrice și trotinete electrice.
Scopurile noului regulament al Consiliului European
Noile norme au drept scop promovarea unei economii circulare prin reglementarea bateriilor și acumulatorilor pe parcursul întregului lor ciclu de viață. Regulamentul stabilește și cerințe privind sfârșitul ciclului de viață, inclusiv obiective și obligații de colectare. Obiectivele se referă la recuperarea materialelor și răspunderea extinsă a producătorilor. În plus, toți producătorii vor fi obligați să colecteze deșeuri de baterii portabile de 63% până la sfârșitul anului 2027 și 73% până la sfârșitul anului 2030.
Prin noul regulament este introdus și un obiectiv specific de colectare a deșeurilor de baterii pentru mijloacele de transport ușoare de 51% până la sfârșitul anului 2028 și 61% până la sfârșitul anului 2031. De asemenea, Consiliul European a stabilit că obiectivul de recuperare al litiului din deșeurile de baterii este de 50% până la sfârșitul anului 2027 și la 80% până la sfârșitul anului 2031. Cele două praguri pot fi modificate în funcție de evoluțiile pieței și ale tehnologiei și de disponibilitatea litiului.
În regulament se mai precizează care sunt nivelurile minime obligatorii de conținut reciclat pentru bateriile industriale, cele SLI și cele EV. Pentru început, nivelurile sunt stabilite la 16% pentru cobalt, 85% pentru plumb, 6% pentru litiu și 6% pentru nichel. Este importamnt de precizat că bateriile vor trebui să dețină o documentație privind conținutul reciclat.
Bateriile care pot fi demontate și înlocuite revin
Regulamentul mai prevede și că până în anul 2027 bateriile portabile încorporate în aparate să poată fi demontate și înlocuite de utilizatorul final. Consiliul European a explicat că producătorii au timp suficient pentru a-și adapta produsele la noile cerințe. De asemenea, s-a stabilit că bateriile mijloacelor de transport ușoare vor trebui să poată fi înlocuite de un profesionist independent.
Noile reguli vizează și îmbunătățirea funcționării pieței interne a bateriilor și asigurarea unei concurențe mai echitabile datorită cerințelor de siguranță, sustenabilitate și etichetare. Regulamentul introduce și o serie de cerințe de etichetare și de informare, altele față de cele privind componentele bateriei și conținutul reciclat. De asemenea, va fi introdus și un pașaport pentru baterii electronic și un cod QR. Votul Consiliului European din 10 iulie va intra în vigoare pe data de 30 iulie, se mai precizează în comunicatul de presă emis de Comisia Europeană, relatat de Asociația Sistemul Național de Reciclare de Bateriilor.