Șansa la educație online cu sprijinul Narada. 620.000 de elevi au beneficiat de ajutor

Șansa la educație online cu sprijinul Narada. 620.000 de elevi au beneficiat de ajutor

Organizația Narada își propune să aducă sistemul de educație digitală în toate școlile din România.  Zeci de comunități din țară au fost sprijinite, în 2020, să demareze procesul de educație digitală. Pentru 620.000 de elevi accesul la învățământul digital a fost posibil datorită Narada.

Organizația Narada își propune să producă o revoluție în educație.

Conform unui comunicat de presă, criza sanitară din 2020 a scos în evidență situația educației din România. Pentru mulți copii din mediile vunerabile, fără acces la internet și tehnologie, porțile școlilor s-au închis.  Aceștia nu au mai avut acces la educație, iar drumul spre un viitor mai bun a ajuns în impas.

„În anul care tocmai s-a încheiat, Narada s-a poziționat în epicentrul acestei situații, le-a oferit profesorilor posibilitatea să-și facă auzită vocea pe platformele sale și i-a strâns laolaltă, într-un efort comun, pe toți cei care conștientizează necesitatea digitalizării învățământului românesc de care vor beneficia în mod direct elevii și indirect, întreaga societate românească. Iar dacă la începutul lui 2020 Narada propunea un plan de intervenție rapidă în educație, finalul de an a arătat că, prin implicarea tuturor, lucrurile pot să se miște în direcția bună în învățământ”, se arată în comunicatul Narada.

Oamenii de afaceri în legătură cu elevii aflați în nevoie

Conform sursei citate, 20.000 de oameni de afaceri, din 11 companii, au fost implicați în procesul de digitalizare a educației, prin intermediul Narada. Organizația și-a asumat rolul de a-i pune în legătură pe cei care pot ajuta cu cei aflați în nevoie.

„Cum pandemia a accelerat necesitatea de digitalizare a învățământului românesc, Narada a realizat în prima parte a anului trecut o mobilizare impresionantă a mediului de afaceri pentru a dota copiii din mediile vulnerabile cu tehnologia necesară învățării online. În doar două săptămâni, 20 000 de oameni de business din 11 companii s-au mobilizat pentru a ajuta 10.000 de copii să obțină «pașaportul» pentru educația digitală și totodată pentru un viitor mai bun, respectiv laptop-urile, tabletele sau smartphone-urile care i-au ajutat să revină la cursuri”, se mai arată în material.

Proiecte Narada pentru digitalizare în educație

Anul trecut, 7. 779 profesori din toată țara și-au făcut cunoscute necesitățile pe platformele puse la dispoziție de Narada. Pentru 620.000 de elevi porțile virtuale ale școlilor s-au redeschis. Voluntarii organizației au ajuns în 51 de comunități din 22 de județe. Aici au livrat device-urile necesare învățării online, oferind ajutor unui număr de 300.000 de copii fără acces la tehnologie.

„În 2020, Narada și partenerii ei au provocat societatea să aibă o «Reacție pentru educație» și să se implice într-un plan de intervenție rapidă pentru redresarea situației din învățământ. «Narada Box», kit-ul de prim-ajutor educațional, a făcut apel la spiritul empatic al comunităților, la dorința de a ajuta. Sute de persoane au donat tehnologie necesară învățării online – smartphone-uri funcționale, laptopuri sau tablete – iar cele care au avut nevoie de recondiționare au fost reparate de voluntari Narada, pentru a ajunge în mâinile copiilor din 9 comunități, care astfel s-au putut reconecta la educație. Iar lucrurile nu s-au oprit aici, pentru că la începutul acestui an proiectul Narada Box a prins viteză la propriu prin implicarea Bolt și Autonom”, se mai arată în comunicat.

Narada o expediție pentru educație

„Expediție către vârful stiloului” a ajuns în 36 de comunități. Cu sprijinul Narada.ro, prima platformă de crowdfunding pentru profesori români, aceștia au devenit ambasadorii unei educații modern. Vocea lor a fost potențată astfel încât să ajungă la public, antreprenori, autorități și la cei care doresc să ajute.

„Alături de profesorii lor, mii de copii au pornit într-o «Expediție către vârful stiloului», ghidați de «căpitani de expediție», antreprenori sau lideri din diverse domenii care au conștientizat faptul că lupta pentru digitalizarea învățământului este o problemă cu care trebuie să rezoneze fiecare dintre noi. Poveștile profesorilor și visurile elevilor de a merge în continuare la școală au putut fi cunoscute de publicul larg după ce au fost expuse pe Narada.ro și astfel mii de oameni au venit în ajutor prin donații, iar «Expediția către vârful stiloului» a reușit să ajungă în 36 de comunități.

Industria IT a făcut mutări pe tabla de șah de 40.000 euro

O situație aparte a avut-o proiectul învățătoarei Flori Grozavu pe platforma Narada.ro, în cadrul campaniei „Expediție către vârful stiloului”. Prin implicarea liderilor industriei IT, lupta pentru digitalizarea învățământului s-a mutat pe tabla de șah.

Proiectul inițial viza obținerea device-urilor necesare învățării online pentru 30 de copii. În urma turneului Chess4Education, adresat antreprenorilor din IT s-au strâns, în 3 săptămâni, 40.000 de euro. Suma a fost suficientă pentru ca întreaga școală din comuna Curcani, Călărași, să devină modernă, cu acces la tehnologie.

Narada, o nouă viziune pentru educație

Prin acțiunile pe care le-a demarat cu partenerii săi, Narada a împărtășit viziunea sa asupra unui învățământ performant și modern. Parteneri au fost Fundatia Globalworth, ambasada Statelor Unite, Ministerul Învățământului, ANIS, IPSO Agricultură, Petrom, Cora, profesioniști din domeniul IT, Bolt, Autonom etc.

Voluntarii Narada s-au raliat unei adevărate mișcări de a aduce educația din România în secolul 21.

„Am început anul 2020 ca o organizație foarte tânără și o echipă aflată, de asemenea, la început de drum. Ne-am asumat însă o misiune care părea că depășește cu mult dimensiunea resurselor noastre, pentru că știam că e nevoie. Erau sute de mii de copii care nu aveau acces la educație, odată cu startul pandemiei.

Nu era timp să parcurgem un traseu de creștere clasic, pas cu pas. Așadar, am făcut tot ce a fost necesar și iată că rezultatul stă în mii de copii care acum țin în mâini tehnologia necesară educației și alte câteva sute de mii de copii cărora le-au predat școala online profesori care au știut puțin mai multe despre cum se folosesc instrumentele digitale și de la noi.

În 2021 ne uităm bucuroși și senini la noua misiune în educație pe care o îmbrățișăm, aceea de a sprijini sute de mii de copii să recupereze golurile de cunoaștere cu care au rămas în urmă pe perioada închiderii școlilor. Și acești copii au dreptul să aibă șanse egale la un viitor luminos, așadar, suntem aici pentru ei cu toate forțele și resursele pe care le avem noi și partenerii noștri”, spune Andra Munteanu, cofondator Narada.

Cofondatorul Narada, Andra Munteanu, va reprezenta România la premiile „Ten Outstanding Young Persons”

Narada educațieÎntr-un timp foarte scurt, în criză, entuziasmul Narada s-a dovedit molipsitor. Un număr impresionant de persoane au fost cucerite de noua viziune asupra educației. Acestea au decis să se implice, iar rezultatele sunt vizibile. Astfel, recunoașterea publică nu a întârziat să apară.

Pentru activitatea umanitară, de voluntariat realizată pentru Narada, Andra Munteanu (foto), a primit premiul „Ten Outstanding Young Persons”. Ea va reprezenta România la Gala Internațională, de anul acesta, de la Johannesburg, Africa de Sud. Prin acest premiu se propune recompensarea tinerilor cu potențial de a deveni modele pentru tânăra generație.

John F. Kennedy, Henry Kissinger, Elvis Presley, Jackie Chan și Wayne Gretzky se numără printre câștigătorii acestei distincții internaționale.

În același spirit, Gala Itsy Bitsy – Lideri pentru Liderași, care va avea gala de premiere pe 11 februarie și-a anunțat câștigătorii. Activitatea susținută de Narada a ajuns din nou în atenția publicului prin premiul obținut de Andra Munteanu. Acesta reprezintă „o recunoaștere a liderilor care au dat dovadă de inițiativă în anul 2020”.

Proiectul „Reacție pentru educație” inițiat de Narada a ajuns în atenția Camerei Franceze de Comerț și Industrie în România. Proiectul a fost nominalizat la premiile „Business Challenges”.

„Totodată, acest proiect a fost una dintre cele 20 de inițiative românești selectate de Secretariatul General al Guvernului pentru a reprezenta România în «Government after Shock» unde, într-un grup de lucru internațional Narada a prezentat viziunea sa asupra educației, ca model de intervenție în perioada pandemiei.

Digitalizarea educației conduce mai ușor la obținerea excelenței în învățământ și fiecare persoană poate contribui în acest sens, printr-o simplă donație pe www.narada.ro sau prin implicarea în proiectele Narada”, se mai arată în comunicat.

Narada aduce educație în secolul XXI

Narada este o organizație formată din persoane din variate medii sociale, studenți, oameni de comunicare, IT-iști, manageri sau antreprenori. Scopul este de a oferi soluții eficiente și rapide de modernizare a educației.

Organizația a fost născută sub umbrela Romanian Business Leaders Foundation (rbls.ro) cu scopul de a hrăni inovația în educație.

Narada conectează proiectele profesorilor din sistemul public cu mediul de business și viceversa.

„Cu alte cuvinte, #1 încurajează și ajută profesorii să creeze proiecte care inovează în sălile de clasă și/sau rezolvă probleme ale elevilor, #2 aduce în atenția mediului de business proiectele profesorilor și face tot posibilul ca acestea să fie finanțate. #3 În final, supervizează implementarea acestora, măsoară rezultate și multiplică lucrurile care au funcționat. Un singur proiect educațional nu va schimba educația, dar forța a mii de astfel de proiecte, DA”, se mai arată în comunicat.

 

Ne puteți urmări și pe Google News