Rusalii 2020. Ce nu ai voie să faci în această zi sfântă. Tradiții și obiceiuri

Rusalii 2020. Ce nu ai voie să faci în această zi sfântă. Tradiții și obiceiuri

La 50 de zile după sărbătoarea Paştilor, creştinii sărbătoresc Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile. Rusaliile, adică Pogorârea Duhului Sfânt reprezintă unul dintre marile praznice împărăteşti ale Mântuitorului.

Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea sfinţilor apostoli. Până către sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Ulterior, sărbătoarea a fost separată, Cincizecimea rămânând numai ca Pogorâre a Duhului Sfânt.

În unele zone ale ţării, în sâmbăta Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori şi cu un colac deasupra, pentru pomenirea morţilor. În duminica Rusaliilor, se împart farfurii frumos împodobite pentru cei vii.

În unele zone, oamenii îşi împdobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile.

Întrucât Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi, sărbătoarea Rusaliilor având astfel două zile.

Pe când Sfinţii Apostoli se aflau în Ierusalim, după ce au fost martori la Înălţarea la cer a Mântuitorului, Fiul Omului şi Fiul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt S-a pogorât într-o zi de duminică, în chip de limbi de foc: „Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună la un loc. Şi fără de veste s-a făcut în cer un vuiet ca de suflare de vânt ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau. Şi limbi ca de foc li s-au arătat, împărţite, şi au şezut pe fiecare din ei. Şi s-au umplut toţi de Duh Sfânt şi au început să grăiască în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi”. (Fapte, 2; 1-4)

În ziua în care Duhul Sfânt a venit în lume şi s-a pogorât peste Sfinţii Apostoli, s-a întemeiat la Ierusalim Biserica lui Hristos.

Comunitatea apostolică primară a primit prin venirea celei de-a treia persoane a Sfintei Treimi tot ceea ce era necesar organismului creştin: propovăduirea Evangheliei, Sfintele Taine, harismele, diaconia.

După ziua în care Sfinţii Apostoli au primit Duhul Sfânt, trăgând sorţii, s-au dus în toate părţile pământului să vestească Evanghelia mântuirii şi credinţa în Iisus Hristos. Cei care primeau cuvântul Evangheliei erau botezaţi în numele Sfintei Treimi. Prin Sfinţii Apostoli, Duhul Sfânt a fost trimis în lume tuturor celor care cred în Hristos prin Tainele Bisericii care sunt săvârşite de către preoţi şi episcopi: botezul, mirungerea, spovedania, Sfânta împărtăşanie, Sfântul maslu, nunta şi hirotonia.

De sărbătoarea Rusaliilor în biserici se aduc ramuri de tei sau de nuc care se sfinţesc şi se împart credincioşilor, simbol al limbilor de foc coborâte peste Apostoli şi putere a Duhului Sfânt. (sursă: Dicţionarul de Teologie Ortodoxă, 1994)

Ne puteți urmări și pe Google News