Românii vor scoate mai mulți bani pentru a-și plăti ratele. Banca Central Europeană a majorat dobânda de referință

Românii vor scoate mai mulți bani pentru a-și plăti ratele. Banca Central Europeană a majorat dobânda de referință Sursa: Pixabay

Ratele românilor vor crește din nou. Banca Centrală Europeană a majorat dobânda de referință. Românii plătesc pentru aceeași rată cu 110 euro mai mult față de anul trecut.

Dacă ar fi analizată evoluția indicelui Euribor s-ar putea vedea că acesta a crescut tot mai mult din luna iunie a anului curent. Acest lucru s-a întâmplat după ce Banca Centrală Europeană, BCE, a decis majorarea dobânzii de referință cu 50%. Cu toate acestea, din 2015 și până în 2022, acest Euribor a fost negativ.

Mai exact, în luna iulie acest indice a fost de -0,17%. În cazul în care, iei drept exemplu, astăzi, 31 octombrie, un credit de 250.000 de lei care a fost luat pe o perioadă de 30 de ani, se va vedea că persoana în cauză a plătit, în luna octombrie a anului 2021, o rata de 223 de euro. Într-un singur an, Euribor a ajuns la 1,57%, deci a crescut cu peste 1%. În acest context, rata a crescut cu 63 de euro și a ajuns la 286 de euro, în prezent.

Ce se va întâmpla cu ratele românilor

În ceea ce privește evoluțiile viitoare, analiștii consideră că acest indice va mai crește. Majorările următoare ar putea veni pentru că Banca Centrală Europeană, BCE, va mai crește dobânda cheie și dobânda de referință. Așadar, ratele vor crește în continuare.

Ne puteți urmări și pe Google News

În urma unui calcul s-a arătat că, în luna noiembrie, Euribor ar putea ajunge la 2%. Acest lucru ar însemna o rată de 300 de euro. Mai mult decât atât, indicele ar crește mai mult în luna decembrie. Astfel, în ultima lună a anului 2023 acesta ar putea ajunge la 3%, iar rata ar atinge 333 de euro. Așadar, în doar un an și două luni românii urmează să plătească mai mult cu 110 euro pentru același credit.

În același timp, BNR, Banca Națională a României, va face în luna noiembrie o nouă ședință de politică monetară. În urma acesteia, va anunța și în țara noastră o nouă creștere a dobânzii cheie pentru că, în ultima lună, această dobândă a crescut cu 75%. Așadar, odată ce BCE a crescut cu 75% dobânda-cheie în Uniunea Europeană, ne putem aștepta ca și în România să avem parte de aceeași creștere, notează Antena 3 CNN.