Românii pot merge în vacanță în Grecia doar cu buletinul. Au fost ridicate aproape toate restricțiile

Românii pot merge în vacanță în Grecia doar cu buletinul. Au fost ridicate aproape toate restricțiileVacanță în Grecia. Sursa foto: Arhiva EVZ

Românii se pot bucura de vacanțele la care râvnesc de aproximativ doi ani. Autoritățile din Grecia au anunțat ridicarea majorității restricțiilor de călătorie impuse în timpul pandemiei. Astfel, pentru a intra pe teritoriu lor, nu avem nevoie decât de buletin, fără certificat verde sau teste PCR negative.

Vasilis Kikilias, ministrul grec al Turismul, a făcut anunțul mult așteptat de români. Una dintre destinațiile lor preferate pentru vacanță elimină restricțiile de călătorie impuse în perioada pandemiei de COVID-19, astfel că nu mai este necesar prezentarea dovada vaccinării sau a testelor PCR la intrarea pe teritoriu elen. Oficialul, aflat într-o vizită la București, a precizat că personalul de la vamă va fi suplimentat, pentru a evita cozile imense formate în plin sezon.

„Aproape am ridicat toate restricţiile legate de pandemie.

În acest moment, pentru a veni în Grecia, românii au nevoie doar de bună dispoziţie şi de paşaport, nu mai este nevoie de certificatele digitale, de teste PCR sau rapide, nu este nevoie să fii vaccinat.

Românii şi ceilalţi turişti străini au nevoie doar de actul de identitate”, a afirmat ministrul grec al Turismului, într-o conferință de presă.

Grecia face parte dintre destinațiile de vacanță preferate, așa că autoritățile au decis să suplimenteze cu 50% personalul care deservește vămile din nord. Decizia a fost luată pentru a evita cozile imense formate în plin sezon turistic.

"Nu spun că nu vor fi deloc cozi şi că nu se va aştepta, dar lucrurile vor sta mult mai bine decât în trecut", a precizat Kikilias, citat de Agerpres.

Sezonul turistic 2021, unul cu încasări pește așteptări

Grecia a reușit anul trecut să înregistreze venituri de 10,6 miliarde de euro din turism. Această sumă este dublu celei estimate, iar acest lucru s-a datorat faptului că autoritățile elene au decis prelungirea sezonului până în septembrie-octombrie, așa cum va fi și în acest an.

"Avem zone foarte frumoase, de exemplu pentru turism religios, unde oamenii preferă să meargă mai mult în septembrie-octombrie, decât în lunile fierbinţi de vară.

De asemenea, în insulele din sud este foarte cald şi în lunile de toamnă", a adăugat reprezentantul Guvernului elen.

La mijlocul lunii, aprilie, Grecia a anunțat ridicarea mai multor măsuri impuse în perioada pandemiei provocate de virusul SARS-Cov-2. Printre acestea se numără purtarea măștii în spațiile închise și certificatul verde. Oficialii au anunțat că intenționează să reintroducă măsurile imediat după ce sezonul estival ajunge la final.

Ne puteți urmări și pe Google News