ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Complicii acuzatului Traian Băsescu
- Ion Cristoiu
- 15 iulie 2012, 17:12
Articolul 95 din Constituţie zice limpede, chiar şi pentru cei care au copiat la teza de doctorat, că preşedintele României poate fi suspendat doar "în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care se încalcă prevederile Constituţiei".
Citit chiar şi de cineva care nu şi-a luat BAC-ul, documentul făcut de USL nu se referă la nici o faptă a lui Traian Băsescu nu gravă, ci faptă pur şi simplu de încălcare a Constituţiei. De altfel, CCR, chiar dacă n-a mai catadicsit să aştearnă în final Avizul consultativ, ca în 2007, neagă orice temei de suspendare la toate capetele de acuzare ale USL. Dan Şova, unul dintre golănaşii tipici ai noii conduceri a PSD, cel care s-a dus până la Washington pentru a se întoarce la fel, a făcut vorbire de cinci puncte confirmate de CCR. Într-adevăr, la câteva puncte (nu însă cinci), CCR îi aduce unele critici lui Traian Băsescu. Nicăieri însă CCR nu aşează aceste critici sub semnul "faptelor grave prin care se încalcă prevederile Constituţiei". Să admitem însă că parlamentarii USL au considerat, potrivit minţii lor, că în ultimii 3 ani şi ceva, Traian Băsescu a încălcat grav Constituţia. Votul lor la suspendare apare astfel ca fiind normal. În Opoziţie activând, ei au identificat pe Traian Băsescu drept un preşedinte care încalcă grav Constituţia. Luând de bun acest raţionament, ne aflăm, în ce priveşte PSD şi PNL, într-o situaţie gravă. Dacă Traian Băsescu încalcă prin fapte grave prevederile Constituţiei începând cu decembrie 2009, de ce au declanşat cele două partide abia acum suspendarea? De ce nu în 2010 sau în 2011 sau măcar la începutul lui 2012? Lăsând să treacă trei ani şi ceva de încălcare a Constituţiei de către Preşedinte, fără să reacţioneze potrivit Constituţiei, PSD şi PNL pot fi acuzate de pasivitate faţă de activitatea unui infractor. Pentru suspendare au votat 256 de parlamentari. Celor din USL li s-au alăturat cei din UNPR şi UDMR. Potrivit Documentului, faptele grave ale Preşedintelui au început în urmă cu 3 ani şi ceva, în 6 decembrie 2009. În toată această perioadă: 1) Parlamentarii PDL trecuţi la USL (inclusiv preşedintele interimar al Senatului, Petru Filip) n-au schiţat nici o reacţie la faptele Preşedintelui. 2) UNPR şi UDMR au făcut parte din Coaliţia de guvernare. Nici un parlamentar UDMR şi UNPR, dintre cei care au votat acum suspendarea, n-au reacţionat nici cu un suspin la încălcarea gravă a Constiuţiei de către Traian Băsescu. Nu sunt aceştia complici ai acuzatului Traian Băsescu?!