Fifor: România trebuie să fie previzibilă pentru aliați și imprevizibilă pentru adversari

Romania-Ue. Sursa foto: Arhiva EVz

România se află într-un moment critic, prinsă între tensiunile euro-atlantice și cele eurasiatice, afirmă senatorul PSD Mihai Fifor. Potrivit acestuia, revenirea la logica realpolitik-ului nu mai este doar o dezbatere teoretică, ci reprezintă o realitate concretă în funcționarea sistemului internațional. Într-un mesaj publicat pe Facebook, social-democratul scrie că ordinea mondială bazată pe reguli își pierde treptat eficiența, iar instituțiile multilaterale își diminuează rolul de arbitru. În locul lor, securitatea, resursele și capacitatea de coerciție devin factorii determinanți în politica globală.

Mihai Fifor, despre problemele prin care trece România

În acest context, interdependența economică nu mai este un avantaj, ci o vulnerabilitate, iar statele de dimensiune medie, precum România, văd spațiul de manevră redus.

„De la Davos la Marea Neagră: România prinsă între plăcile tectonice ale geopoliticii

„După judecata omenească, dreptatea este luată în seamă numai atunci când puterile sunt egale; în caz contrar, cei puternici fac ceea ce pot, iar cei slabi îndură ceea ce trebuie.” - Tucidide, Războiul peloponesiac, Cartea a V-a, 89.

Revenirea la realpolitik nu mai reprezintă, în aceste zile, o simplă dezbatere teoretică. Este realitatea operațională a sistemului internațional. După trei decenii în care globalizarea și interdependența economică au fost prezentate drept garanții ale stabilității, marile puteri au reintrat explicit în logica competiției strategice”, a scris senatorul pe Facebook.

Despre vulnerabilitate economică și presiuni geopolitice

Mihai Fifor a comentat discursul susținut la Davos de premierul canadian Mark Carney, subliniind că acesta a evidențiat clar ceea ce mediul strategic recunoaște de mult: lumea nu traversează o simplă ajustare de sistem, ci o ruptură structurală.

„Ordinea internațională bazată pe reguli își pierde capacitatea de protecție, iar instituțiile multilaterale își erodează forța de arbitraj. În locul lor revine vechea logică a realpolitik-ului: securitatea, resursele, industria și capacitatea de coerciție devin determinante. În orizontul noii ordini mondiale, interdependența nu mai este percepută ca sursă de prosperitate, ci ca vulnerabilitate. Globalizarea nu mai produce convergență politică, ci dependență strategică. Statul revine ca actor central în economie, prin reindustrializare, autonomie strategică și politici de securitate economică”, a continuat el.

El a subliniat că, pentru țările de dimensiuni medii, acest context reduce considerabil libertatea de acțiune. Neutralitatea devine dificil de menținut, ambiguitatea strategică poate fi periculoasă, iar dependențele economice se transformă rapid în vulnerabilități de securitate, România aflându-se exact în această situație.

„România se află exact pe această falie. Prinsă între plăcile tectonice ale geopoliticii euro-atlantice și eurasiatice, România este simultan stat de frontieră, stat de alianță și stat de tranzit strategic. De o bună bucată de vreme, Marea Neagră a redevenit frontieră militară, iar flancul estic al NATO este astăzi unul dintre principalele teatre de descurajare ale Alianței”, a arătat senatorul PSD.

România, prinsă între provocările economice și geopolitice

Mihai Fifor a explicat că, în acest context, România nu se confruntă cu o alegere între Uniunea Europeană și Statele Unite, ci supraviețuirea sa strategică depinde de ambele. El a subliniat că parteneriatul strategic cu SUA și umbrela NATO oferă garanțiile esențiale de securitate militară, în timp ce Uniunea Europeană asigură cadrul economic, financiar și industrial necesar funcționării României ca putere modernă.

„În acest context, problema României nu este aceea de a face o alegere între Uniunea Europeană și Statele Unite. Supraviețuirea sa strategică depinde de ambele. Parteneriatul Strategic cu SUA și umbrela NATO reprezintă garanțiile existențiale de securitate militară. De cealaltă parte, Uniunea Europeană furnizează cadrul economic, financiar și industrial fără de care statul român nu poate funcționa ca putere modernă. Așa că, problema nu este poziționarea formală. Problema este capacitatea României de a conta în interiorul acestor structuri”, mai spune senatorul.

Fifor a atras atenția că, în realpolitik, drepturile nu sunt garantate de tratate, ci de puterea de a le apăra. Instituțiile internaționale funcționează doar dacă există un garant credibil și un cost real pentru încălcarea regulilor.

„Alianțele nu sunt declarații de intenție, ci contracte de asigurare: plătești primele prin bugete, capabilități și disciplină, pentru a primi despăgubirea atunci când vine criza. În acest cadru, România trebuie să fie simultan aliat militar impecabil pentru Washington, actor european disciplinat și influent pentru Bruxelles și stat cu o economie suficient de rezilientă pentru a absorbi șocurile geopolitice” mai spune Fifor.

Ce riscuri există

În opinia sa, dacă România este slabă în oricare dintre aceste trei dimensiuni, riscă să devină un stat dominat de agenda altora.

„Dacă este slabă în oricare dintre aceste trei dimensiuni, devine un stat consumat de agenda altora. De aici decurge vulnerabilitatea centrală”, arată senatorul.

El atrage atenția că România traversează una dintre cele mai slabe perioade de reprezentare externă din ultimii ani, fiind adesea prezentă formal, dar marginală în procesul decizional regional. Problemele sunt atribuite fragmentării centrelor de decizie, politizării excesive și subdimensionării capacității diplomatice, ceea ce transformă statul într-un partener previzibil, dar fără influență reală.

Fifor afirmă că reputația României în realpolitik se construiește prin infrastructură strategică funcțională, capabilități militare reale, industrie de apărare operativă și securitate energetică. Avantajele structurale ale țării – poziția geografică, accesul la Marea Neagră, apartenența la NATO și UE, resursele energetice și potențialul industrial – trebuie convertite sistematic în putere politică.

Senatorul subliniază că România trebuie să dezvolte autonomie strategică selectivă în energie, apărare și industrie și să devină o platformă operațională reală a NATO. Într-o lume care revine la logica forței, securitatea trebuie tratată ca o industrie, energia ca o armă strategică, iar diplomația ca o capacitate operațională.

„Pentru România, miza nu este prestigiul diplomatic, ci relevanța strategică. Într-o lume fără reguli garantate, statele care nu produc securitate ajung să o consume. Iar statele care nu contează devin teren de joc pentru alții”, concluzionează Mihai Fifor.

Ce îi lipsește României

Senatorul PSD Mihai Fifor mai spune că România traversează una dintre cele mai slabe perioade de reprezentare externă din istoria sa recentă.

„România traversează, din păcate, una dintre cele mai slabe perioade de reprezentare externă din istoria sa recentă. Nu prin izolare, ci prin lipsă de greutate politică. Nu prin absență, ci prin marginalizare decizională. Este prezentă formal la masă, dar rareori este parte a procesului de construcție a agendei”, adaugă el.

El subliniază că problema nu este izolarea sau absența de la masa deciziilor, ci lipsa de greutate politică și marginalizarea în procesul decizional.

„În marile dosare ale regiunii - securitatea Mării Negre, reconstrucția Ucrainei, coridoarele strategice, securitatea energetică, industria de apărare, extinderea Uniunii Europene - România ar fi trebuit să fie un pivot regional. În practică, rolul său este adesea secundar și reactiv”, subliniază el.

Fifor susține că această slăbiciune nu este conjuncturală, ci rezultatul unei degradări lente a profesionalismului în politica externă și al unei pierderi progresive de greutate politică. Incoerența mesajelor, fragmentarea centrelor de decizie, politizarea excesivă a reprezentării externe și subdimensionarea capacității diplomatice au transformat România într-un partener previzibil, dar fără influență reală.

„Această slăbiciune nu este una conjuncturală. Este rezultatul unei degradări lente a profesionalismului în politica externă și al unei pierderi progresive de greutate politică. Incoerența mesajului, fragmentarea centrelor de decizie, politizarea excesivă a reprezentării externe și subdimensionarea capacității diplomatice au transformat România într-un interlocutor previzibil, dar nu influent”, a continuat senatorul.

Marile avantaje ale țării

Potrivit senatorului, reputația se construiește în realpolitik prin ceea ce livrezi: infrastructură strategică funcțională, capabilități militare reale, industrie de apărare operațională, securitate energetică și rol operațional în alianțe, iar seriozitatea rămâne esențială. România dispune de avantaje structurale rare în Europa – poziție geografică strategică, acces la Marea Neagră, apartenență la NATO și UE, resurse energetice relevante și potențial industrial – însă acestea nu sunt valorificate sistematic în putere politică.

Fifor atrage atenția că, fără conversia acestor avantaje în capabilități concrete, România riscă să rămână un stat de frontieră marginal, și nu un actor regional capabil să-și modeleze propriul mediu de securitate. România nu poate fi autarhică, dar poate dezvolta autonomie strategică selectivă în energie, apărare, infrastructură și industrie, devenind o platformă operațională reală a NATO.

„România dispune de avantaje structurale rare în Europa: poziție geografică strategică, acces la Marea Neagră, apartenență la NATO și UE, resurse energetice relevante și potențial industrial. Dar aceste avantaje nu sunt convertite sistematic în putere politică. În lipsa acestei conversii, România riscă să rămână doar un stat de frontieră marginal, nu un actor regional care își modelează propriul mediu de securitate”, a explicat Fifor.

Drumul spre a deveni o putere la nivelul UE

Senatorul subliniază că România nu va conduce Uniunea Europeană, dar poate deveni o putere respectată, relevantă la Marea Neagră, în conectivitatea est-vest și în procesul de extindere. Într-o lume care revine la logica forței, securitatea trebuie tratată ca o industrie, energia ca o armă strategică, iar diplomația ca o capacitate operațională.

„Opțiunile sunt clare. România nu poate fi autarhică, dar poate construi autonomie strategică selectivă în energie, apărare, infrastructură și industrie. Nu este suficient să fie „pe flanc”; trebuie să devină o platformă operațională reală a NATO. România nu va conduce Uniunea Europeană, dar poate fi o putere reală, respectată, care contează la Marea Neagră, în conectivitatea est-vest și în procesul de extindere”, susține acesta.

În opinia sa, România trebuie să fie previzibilă pentru aliați și imprevizibilă pentru adversari, refăcându-și greutatea externă prin proiecte, capabilități, cooperare industrială și infrastructură.

„Într-o lume care revine la logica forței, România trebuie să-și trateze securitatea ca pe o industrie, energia ca pe o armă strategică și diplomația ca pe o capacitate operațională. Trebuie să fie previzibilă pentru aliați și imprevizibilă pentru adversari. Și trebuie să-și refacă greutatea externă prin ceea ce livrează constant: proiecte, capabilități, cooperare industrială și infrastructură”, a explicat el.

Fifor afirmă că realpolitik nu se referă la cine are dreptate, ci la cine are capacitatea de a susține costurile deciziilor. În opinia sa, pentru România, miza nu este prestigiul diplomatic, ci importanța strategică. Într-o lume în care regulile nu sunt garantate, statele care nu asigură securitate ajung să o consume, iar cele care nu contează devin teren de joc pentru alții.

„Aceasta este realpolitik: nu cine are dreptate, ci cine poate susține costurile deciziei. Pentru România, miza nu este prestigiul diplomatic, ci relevanța strategică. Într-o lume fără reguli garantate, statele care nu produc securitate ajung să o consume. Iar statele care nu contează devin teren de joc pentru alții”, a încheiat senatorul PSD Mihai Fifor.