Economia românească s-a specializat de câteva luni în veşti proaste.
„Bancheri, oameni de afaceri şi analişti financiari cred că efectele derapajelor actuale vor fi resimţite de piaţă multă vreme de acum înainte, iar prelungirea crizei internaţionale ar putea adăuga sare pe rană“, scrie revista „Capital“ în ediţia din această săptămână.
Printre primele victime ale evoluţiilor economice nefavorabile sunt importatorii. Cum pe importuri se bazează mai multe sectoare ale economiei, consecinţele se pot transmite în lanţ.
„Îngrijorările oamenilor de afaceri şi ale analiştilor nu se opresc la deprecierea leului. Adâncirea deficitului de cont curent, inflaţia, scumpirea creditelor şi incapacitatea de a atrage fonduri structurale de la Uniunea Europeană vin să completeze tabloul întunecat deja de perspectiva unui an electoral cu măsuri guvernamentale imprevizibile“, explică revista „Capital“ în numărul de astăzi.