Suntem în pragul unei crize catastrofale. În România nu mai are cine să muncească! Sute de mii de joburi stau neocupate

Suntem în pragul unei crize catastrofale. În România nu mai are cine să muncească! Sute de mii de joburi stau neocupate

Potrivit unei statistici întocmite recent de INS (Institutul Naţional de Statistică), aproape 300.000 de români, la nivelul întregii ţări, preferă să stea acasă, să „împuşte” vreun ciubuc la negru sau să încaseze pur şi simplu indemnizaţia de şomer decât să semneze, zilnic, o condică de prezenţă într-o instituţie. Deşi concluzia poate părea a fi aceea că românul fuge ca dracu de tămâie de muncă, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel, reliefând o situaţie de fapt catastrofală pentru România.

Cei care vor să muncească au plecat afară, aşa cum o demonstrează un raport din luna mai al Eurostat, în care se arată că unul din cinci români cu putere de muncă are rezidenţa în alte state, ceea ce plasează ţara noastră pe primul loc pe continent la capitolul mobilitatea forţei de muncă. Cei care au rămas au făcut-o fie pentru că au probleme familiale, fie pentru că se tem să o ia de la zero într-o ţară străină. Ofertele din România nu îi tentează pe cei rămaşi pentru că ofertantul vine, cu preponderenţă, din mediul privat. Unul care nu prezintă siguranţă şi nici stabilitate financiară.

Cei 300.000 de români la care fac trimitere statisticienii INS, în opinia preşedintelui Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad, sunt cei care, din motive familiale, de sănătate sau pur şi simplu pentru că se tem să o ia de la zero într-o ţară străină, au refuzat oferte de muncă „din afară”, cu un salariu mult peste ceea ce li se oferă în România.

„Cei care au rămas să muncească aici (n.r. - în România) îşi caută de muncă fie în sectorul bugetar, unde locurile sunt sigure, iar salariile destul de mari (cele medii, spre exemplu, ajung la 3.500 lei, faţă de 2.400 cât oferă un om de afaceri - n.r.), fie un job la o multinaţională, unde iarăşi au parte de o remuneraţie îmbietoare şi condiţii incomparabil mai bune”, îşi începe Murad demonstraţia al cărei tâlc aveam să-l aflu mai târziu, la capătul unei conversaţii despre, pe de o parte, mediul de afaceri din România pus pe butuci şi, pe de alta, discrepanţa destul de mare între statutul bugetarului şi cel al lucrătorului la privat din România.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Se tem să nu le fie arestat patronul

„Nimeni nu le poate oferi garanţia că o vor duce bine, că nu le va fi arestat într-o nefericită zi patronul şi că nu vor ajunge din nou pe drumuri. În plus, la patron trebuie să munceşti pentru bani. La prăvălia Statului te duci la serviciu, la cea a patronului te duci la muncă. Asta e diferenţa. În primul caz te faci că lucrezi şi încasezi o poală de bani, în al doilea munceşti de te speteşti şi te alegi cu mult mai puţin”, este de părere interlocutorul meu care se grăbeşte să îmi ofere şi un exemplu: „Ştiu zeci de patroni de firme mari, cu peste 800-1.000 de angajaţi) care fac antecameră la cutare sau cutare ministru să îşi angajeze fica sau fiul la Stat. Oare de ce când soluţia de a-l angaja la propria-i firmă e mult mai la îndemână?”, se întreabă retoric. „Îţi spun eu de ce. Nu e sigur că mâine va mai avea firmă şi preferă să-şi vadă odrasla aranjată”, îmi spune Murad.

 

Aviziere da, şomeri ba!

Un scurt periplu în teritoriu, prin oficiile de sector ale Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFMB), înclină să-i dea dreptate lui Mohammad Murad. Nici picior de şomer în faţa panourilor care „gem” de anunţuri de angajare. „Vânătoare” de şomeri, care s-au săturat să stea cu mâinile de-a curmezişul pieptului şi îşi caută un loc de muncă, pe care mi-am pus în gând să o duc la bun sfârşit, este sortită eşecului. Tot ce am putut surprinde în obiectivul aparatului a fost şirul nesfârşit de aviziere aliniate „cuminţi” de-a lungul holurilor şi cei câţiva lucrători plictisiţi ai AMOFMB, care se fâţâiau de colo colo în aşteptarea „clienţilor” care se încăpăţânau să nu îşi facă apariţia.

Periplul meu a început într-o zi de miercuri la primele ore ale dimineţii. Să tot fi fost puţin peste ora 9.00 când am intrat în incinta clădirii de pe strada Spătaru Preda, numărul 12, în care îşi au birourile reprezentanţii AMOFMB – sediul central, dar şi cei ai sectoarelor 1,2 şi 4 din Bucureşti. Mă aşteptam să fiu întâmpinat de murmurul nedefinit al mulţimii de oameni care se înghesuie în faţa avizierelor, făcându-şi loc cu coatele şi notând de zor în carneţele numerele de telefon şi adresele angajatorilor care vor să-i pună la treabă. Nici pomeneală! Doar doi, trei agenţi de pază, care de abia îşi putea potoli căscatul de plictiseală, câţiva angajaţi, toropiţi de căldură, pitiţi îndărătul birourilor. Şi cam atât. În toate celelalte săli, burduşite şi ele de panouri cu anunţuri, istoria se repetă.

 

O zi proastă

„Aproape 18.000 de şomeri sunt, în momentul de faţă, în Bucureşti, conform evidenţelor noastre”, mă pune în temă Nicoleta Borţea, purtător de cuvânt şi, totodată, consilier de orientare în carieră la AMOFMB. „18.000, se grăbeşte să adauge, dintr-o populaţie activă care numără nici mai mult nici mai puţin de 1.193.100 de bucureşteni. Acest fapt presupune o rată a şomajului de 1,5 la sută, procent foarte mic la nivel de UE, semnele că piaţa muncii de la noi nu are nici o problemă fiind evidente”, mă asigură doamna Borţea.

O întreb dacă ar trebui să înţeleg că problema e la... şomeri, iar ea dă din cap aprobator. „Găsesc tot felul de pretexte pentru a refuza ofertele. Este exasperant uneori. Tocmai pentru că le oferim consultanţă, servicii de mediere sau şansa unei recalificări”, mai adaugă înciudată.

Finanţele, depărtarea şi stresul

În chip paradoxal, în pofida unui număr relativ mare (peste 6.300 la nivel de Capitală, în aprilie 2018, potrivit evidenţelor AMOFMB) de oferte de mucă – aşa cum mă asigură doamna Borţea, numărul şomerilor se încăpăţânează să nu scadă.

Concluzia pare tot mai mult cea enun- ţată mai devreme de Murad: românului îi e frică din ce în ce mai mult de munca la privat, pretextele invocate pentru a respinge ofertele de pe piaţa muncii fiind, în cele mai multe cazuri, de-a dreptul puerile.

„Le oferim suport şi mediatizăm relaţia lor cu angajatorul. Cu toate acestea, se întâmplă să avem parte de refuzuri. Motivele sunt, cu mici excepţii, aceleaşi: ba e prea departe locul de muncă, ba sunt puţini bani, ba nu mai vor să aibă parte de stresul zilnic al statului la serviciu şi vor ceva uşor”, îmi explică Nicoleta Borţea.

 

Firmele de pază, cele mai multe oferte pe piaţa muncii

Plec de la doamna Borţea şi îmi continui periplul prin sălile goale ale agenţiilor de sector ale AMOFMB. Iarăşi, pustietate. În cele din urmă, chiar la ieşirea din instituţie, am noroc.

Dau peste un patron care venise la AMOFMB să raporteze locurile vacante din firmă. E exact ce-mi trebuie în condiţiile în care cele mai multe oferte de locuri de muncă provin din domeniul lui de activitate: „pază şi protecţie”, firmele cu un astfel de obiect de activitate acaparând literlamente piaţa muncii în ultimii 5-6 ani.

Intru în vorbă cu el şi aflu că, deşi angajează pe bandă rulantă, firmele de pază se confruntă şi ele cu situaţii de-a dreptul hilare.

„A vrut abonament la sală ca să poată alerga după infractori!”

Unele din motivele invocate de şomeri atunci când refuză oferta sunt de-a dreptul absurde. Cel puţin aşa mi-a mărturisit Gabriel Ionescu (43 ani), patronul unei cunoscute firme de protecţie şi pază din Capitală. „Uite, mai acum vreo lună a venit la mine un bărbat de 62 de ani. Era inteligent şi om cu carte. Nu mai lucrase în pază, dar zicea că vrea să se angajeze. I-am oferit, ţinând cont de vârsta lui şi de faptul că nu avea experienţă, unul dintre cele mai bune posturi vacante; un obiectiv de pază al unei instituţii de stat, unde nu avea altceva de făcut decât să stea opt ore pe zi pe scaun, să le predea angajaţilor la sosire cheile birourilor şi să le preia la plecare. Îi ofeream 1.500 lei lunar. Ştiţi ce mi-a cerut pentru a ocupa postul? Să îi fac abonament la sala de forţă, pretextând că trebuie să se antreneze ca să poată fugi după infractori, să îi plătesc transportul cu RATB-ul, deşi stătea la două staţii distanţă, şi să îi plătesc o masă pe zi. Când i-am replicat că nu-i pot îndeplini doleanţele, s-a ridicat şi a plecat. Şi nu e singurul exemplu. Altul, pe care voiam să-l angajez într-un obiectiv privat (trebuia să păzească, pe timp de noapte, o casă de vacanţă; pur şi simplu stătea în gheretă şi se uita la televizor pentru că avea o vizibilitate foarte bună şi vedea tot ce se petrece pe stradă fără să fie necesară patrularea) mi-a cerut să îi cumpăr scaun ortopedic că nu poate sta bine în scaunul de firmă că îl doare spatele”, ni s-a confesat Ionescu.

 

Refuzi o ofertă de muncă, adio şomaj!

Într-un top al ofertelor de muncă puse la dispoziţie de angajatori în luna aprilie, prin intermediul AMOFMB, imediat după firmele de pază se situează cele din comerţ, urmate de construcţii, industrie şi produc- ţie industrială, industrie uşoară, confecţii îmbrăcăminte pielărie şi asigurări financiar-bancare. Paradoxul situaţiei în care miile de anunţuri de angajare sunt ignorate vine mai ales din faptul că nici un şomer nu mai poate păcăli sistemul.

„Nu are decât o singură opţiune. Să se angajeze. În cazul în care refuză, în mod nejustificat, oferta de loc de muncă, în mod automat i se sistează indemnizaţia şi rămâne fără cei 600 de lei cât reprezintă şomajul. E vorba despre un singur refuz, nu de trei, cum era până acum. Aceeaşi situaţie – sistarea indemnizaţiei - se petrece şi în situaţia în care refuză opţiunea de a urma un curs de calificare din sumedenia pe care le punem la dispoziţie”.

 

Doar o sută din 17 mii, doar în Capitală

Nici cursurile de calificare-recalificare nu sunt în măsură să pună într-o lumină mai bună situaţia şomerului român din ziua de azi care pare să fugă de muncă precum dracu de tămâie. Aflu, astfel, tot din gura purtătoarei de cuvânt a AMOFMB că, potrivit unei statistici recente, în luna aprilie a acestui an, dintr-un total de 17.939 de şomeri – din care 2.291 beneficiază de indemnizaţie, restul, de 15.648, având statut de neindemnizaţi (au rămas fără loc de muncă din culpă şi nu pot beneficia, potrivit legii, de banii de la şomaj), doar 105 sunt înscrişi la cursuri de calificare/recalificare. La nivel de țară vorbim de sute de mii de locuri de muncă neocupate.

 

20% din români lucrează afară

Potrivit unui raport întocmit de Eurostat, unul din cinci români (ceea ce reprezintă un procentaj de 19,7%) cu vârsta între 20 şi 64 de ani avea, în anul 2017, rezidenţa în alte state membre ale Uniunii Europene, ceea ce plasează România pe primul loc în UE după indicatorul privind mobilitatea forţei de muncă.

Comparativ, la nivelul UE, o medie de 3,8% dintre cetăţenii cu vârsta între 20 şi 64 de ani au rezidenţa în alte state membre decât cele în care sunt cetăţeni. Cel mai bine stă Germania, unde doar 1% dintre cetăţenii cu vârsta între 20 şi 64 de ani au rezidenţa în alte state membre, urmată de Marea Britanie (1,1%), Suedia şi Franţa (ambele cu câte 1,3%).

 

Mai rău ca în 2016

La bursa locurilor de muncă din aprilie 2017, AMOFMB a oferit 5.500 locuri de muncă vacante. 1.860 de şomeri s-au arătat atunci interesaţi. Anul acesta, la bursa din mai, lucrurile stau chiar mai prost: pentru 6.303 locuri de muncă vacante sunt doar 1.120 de candidaţi şomeri (din aproape 18.000 câţi sunt înregistraţi în Bucureşti).

 

O soluţie stranie: românii afară, străinii la noi

Când vine vorba despre găsirea unei soluţii, Mohammad Murad (foto) pare categoric.

„E simplu. Reînfiinţăm şcoli profesionale, pregătim românii pentru a ocupa locuri de muncă foarte bine plătite, cu mii de euro, în străinătate - nu genul căpşunar, iar noi importăm forţă de muncă necalificată de afară. Străinii vin pe contract determinat, ceea ce înseamnă că nu au nevoie să le fie plătite contribuţiile (pensie, învăţământ, sănătate). Ei produc şi contribuie la buget. Aşa putem rezolva criza pieţei de muncă din România şi putem dezvolta economia”, mă asigură preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.