Sursa foto: Arhiva EVZ
Din cuprinsul articolului
Sărăcia care se adânceşte acasă, lipsa oricărei perspective pentru un trai mai bun au făcut ca mulţi români să ia calea străinătăţii. Şi-au lăsat acasă familiile, copiii, soţiile şi părinţii şi au plecat cu gândul să câştige o pâine mai bună. Cei mai mulţi dintre ei, gata să facă orice uncă, indiferent de calificarea pe care o aveau în ţară, pentru a câştiga un ban, atât de necesar celor rămaşi acasă.
Din păcate, sunt cazuri, şi nu puţine, în care cei plecaţi au dispărut pur şi simplu fără urmă. Sau, au fost aduşi acasă între patru scânduri, fără ca familia să afle măcar ce s-a întâmplat cu ei. I-au îngropat şi au rămas cu un mare număr de semne de întrebare, la care nu le-a răspuns nimeni.
Dispar fără urmă români, sau sunt aduşi acasă morţi, oameni simpli, plecaţi, nu la război, ci să muncească pe brânci, fără ca nimănui să-i pese. Pentru autorităţi, aceste cazuri, care pur şi simplu nenorocesc familii, de la copiii rămaşi orfani, până la bătrânii cărora le dispare singurul lor sprijin, peste care se întinde acelaşi linţoliul al sărăciei crunte după dispariţia stâlpului care trimitea acasă bani, pare că nu există.
Români morţi în străinătate în înprejurări suspecte
Cel mai recent caz s-a petrecut luna aceasta. Adrian, un tânăr de numai 23 de ani, se întorcea acasă pentru sărbători. Ca să economisească, să nu aruce cu banii aiurea, nu a luat avionul, ci autocarul. Avea şi multe bagaje, cumpărase cadouri pentru cei pe care nu-i mai văzuse de mult timp, şi asta l-ar fi costat mai mult la avion. Aşa că a ales să vină, să se chinuie cale de câteva mii de kilometri, cu autocarul. A ajuns până în Ungaria, unde autocarul a făcut un popas la o parcare. După care a fost găsit mort. O viaţă, o viaţă de om tânăr, a fost curmată brusc.
Cam asta este tot ce ştiu apropiaţii lui Adrian, familia şi prietenii din comuna Mogoşeşti, judeţul Iaşi. Speculaţii se fac. Cum să s-ar fi certat în autocar cu cineva, iar acel cineva l-a urmărit în parcare, l-a lovit în cap şi l-a omorât. Asta este versiunea care circulă cel mai mult printre săteni. Dar cum s-au petrecut cu adevărat lucurile, care este adevărata cauză a morţii tânărului ce se întorcea acasă, nici familia, nici apropiaţii nu au aflat-o. Adrian a fost înmormântat în cimitirul din sat, lăsând în urma lui nu numai durere, dar şi mari semne de întrebare. Cum a murit? L-a omorât cineva, sau a murit din caze naturale? Şi dacă a fost asasinat, cine a făcut-o şi din ce motiv?
Din păcate, nu este singurul caz de acest fel, ignorat de autorităţile de la noi.
Ion C, un tânăr dintr-o comună din judeţul Botoşani, a plecat să muncească în Belgia. Nu mergea în necunoscut. Fratele lui lucra de mai mulţi ani acolo. Îi găsise şi lui un loc de muncă şi-l chemase. Cei de acasă fuseseră de acord să plece. Nu doar că ar fi primit mai mulţi bani, dar, împreună, printre străini, cei doi fraţi s-ar fi descurcat mai bine. Tânărul a plecat cu autocarul. Pe lângă câteva haine şi câte ceva de mâncare pentru drum, părinţii îi puseseră în bagaje şi ceva medicamente pe care să le ducă fratelui mai mare. Nu medicamente obişnuite, ci unele mai „speciale”, pentru că fratele din Belgia suferea de epilepsie.
După câteva zile de la plecare, familia din România a fost anunţată că Ion C. a fost găsit mort pe o stradă din oraşul din Belgia unde mergea la fratele său. Trupul îi fusese abandonat pe stradă, sprijinit de un stâlp. Câţiva trecători au dat alarma, când şi-au dat seama că omul care se afla acolo de mai multe ore nu era un drogat care adormise şi nu mai ştia de el. Poliţia, venită la faţa locului a constatat că Ion fusese asasinat. Avea mai bine de jumătate de cap făcut zob cu un obiect dur.
Trecătorii nu-şi dăduseră seama imediat că este vorba despre o crimă, pentru că tânărul avea pe el un hanorac şi gluga trasă pe cap. Jaful era exclus, pentru că victima avea bagajele lângă ea. Dar nici lângă acel stâlp nu se petrecuse omorul. Zona capului este una puternic vascularizată. Dacă Ion ar fi fost lovit acolo, ar fi trebuit să existe foarte mult sânge. Ori în jurul corpului neânsufleţit nu era nicio pată, cât de mică. De asemenea, nu a fost lovit cu hanoracul pe el, pentru că atât gluga acestuia, cât şi spatele, ar fi trebuit să fie pline de sânge. Deci, cineva îl lovise în cap cu putere pe Ion, iar după un timp, când nu a mai sângerat, i-a pus hanoracul pe el şi l-a abandonat lângă acel stâlp.
Conduceau cu schimbul, pentru a nu face popasuri lungi
Atât fratele din Belgia, cât şi familia din România au pornit cercetări pe cont propriu, pentru că de la autorităţi nu primeau nicio veste. Ce au aflat. Ion plecase cu un microbuz, care avea doi şoferi. Conduceau cu schimbul, pentru a nu face popasuri lungi şi, mai ales, pentru a putea merge şi noaptea, ceea ce însemna nu doar că ajungeau mai repede, ci şi că nu trebuia să poposească la vreun hotel, ceea ce însemna o cheltuială în plus. În microbuz mai erau încă patru călători. Aceştia, au declarat cu toţii acelaşi lucru. Că Ion s-a comportat normal tot drumul, de la Botoşani până în Belgia, unde ajunseseră spre dimineaţă. Încă nu se luminase. Şi-a sunat fratele de mai multe ori, să-i spună că se apropie de destinaţie.
Ultimul telefon i l-a dat spunându-i – conform declaraţiei fratelui – că mai are mai puţin de 20 de minute şi ajunge. N-a mai ajuns. Au trecut cele 20 de minute. A trecut o oră. Au trecut mai multe ore. La capătul lor, fratele care îl aştepta a primit vestea că Ion a fost găsit mort. Tovarăşii de drum spun că după ce şi-a sunat fratele ultima oară, Ion a făcut o criză de epilepsie. A început să se tăvălească printre scaune. Unul dintre pasageri l-a muşcat de degetul mic. Ştia că aşa se procedează pentru a linişti un epileptic. După ce şi-a mai revenit, Ion a cerut să fie lăsat imediat să coboare. Şoferii şi pasagerii s-au conformat. Ba chiar spun că l-au lăsat lângă acel stâlp tocmai pentru a fi la lumină, mai în siguranţă, pentru că încă nu se luminase bine.
Ion a fost şi el îngropat în satul natal din Botoşani, lăsând în urmă, ca şi Adrian, mari semne de întrebare. De unde povestea spusă de pasageri cu criza de epilepsie, atâta vreme cât Ion nu suferea de această boală, iar meeicamentele pe care le avea în bagaje erau pentru fratele său. Asta înseamnă că i-au căutat în bagaje şi le-au găsit. Iar pe baza acestei descoperiri a fost însăilată o poveste. În plus. Unde a fost lovit Ion mortal în cap? Urmele pe care le prezenta cadavrul nu erau provocate de la presupusa zbatere între scaunele microbuzului, ci lovituri în toată regula aplicate cu un corp dur. Iar lipsa urmelor de sânge de la faţa locului indicau clar că nu aclo se petrecuse omorul. Ce s-a petrecut grav cu Ion în acel microbuz, nu s-a aflat nici până azi.
La Calais, Dumitru a dispărut
Un alt caz. Dumitru E. Tot dintr-o localitate din Moldova. A plecat, ca şi Adrian, în Anglia, la cules de căpşuni. Aflase de această muncă de la şoferul unui microbuz care făcea frecvent curse cu muncitori sezonieri din România în străinătate. Îl cunoscuse pe acesta cu un an în urmă, când se nimerise să vină din Germania, unde fusese tot la o muncă sezonieră, cu microbuzul pe care acesta îl conducea. În bagaje, Dumitru E avea, pe lângă câteva schimburi, 200 de lei şi 250 de lire sterline.
La Calais, în Franţa, locul pe unde trebuiau să treacă în Anglia cu feribotul, Dumitru a dispărut. A fost găsit câteva zile mai târziu, pe un drum lăturalnic, mort. Fusese lovit de o maşină. Călătorii din microbuz sspun că Dumitru se comportase normal tot drumul, Doar colegul de scaun a declarat că ori de câte ori adormea, tânărul sărea speriat din somn strigând: „Poliţia, poliţia”. Tovarăşii de călătorie au mai declarat că la fiecare popas, Dumitru îşi cumpăra foarte multe băuturi energizante, pe cae le dădea rapid pe gât. La un moment dat, a început să-i curgă sânge din nas şi, extrem de nervos, i-a cerut şoferului să oprească. Se aflau încă pe autostradă. La insistenţele lui Dumitru, şoferul a tras pe banda de urgenţă. Dumitru a coborât, a traversat în goană cele patru benzi ale autostrăzii şi din fericire nu l-a lovit nicio maşină, după care a dispărut în pădurea din apropiere.
L-au aşteptat mai mult de o oră. Văzând că nu mai apare, au plecat spre Calais. Ultimul semn pe care familia l-a primit de la Dumitru a fost un telefon în care acesta, precipitat, striga că se află lângă o apă şi că şoferul microbuzului vrea să-l omoare. Cu toate insistenţele familiei, nu a mai răspuns după aceea. La câteva zile, a venit vestea năpraznică. Dumitru a fost şi el înmormântat în satul său, lăsând şi el semne mari de întrebare privitoare la moartea lui. Spre exemplu. Microbuzul cu care călătorea spre Anglia, nu avea cum să stea pe banda de urgenţă mai mult de o oră, cum a declarat şoferul, în Franţa, fără ca poliţia să nu vină să vadă despre ce este vorba. A stat el cu adevărat pe autostradă şi l-a aşeptat pe Dumitru?
Trei cazuri. Din păcate, nu singurele. Legate între ele de aceeaşi poveste: victima se comportă normal până la un moment dat, când se produce un declic. Cer să coboare deîndată. După care sunt găsiţi morţi. Iar circumstanţele deceselor rămân neelucidate.
