Ro-Alert de drone în Tulcea. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol

Ro-Alert de drone în Tulcea. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol

Ro-Alert de drone în Tulcea. Locuitorii din nord-estul județului Tulcea au primit joi seară un mesaj RO-Alert, după ce radarele Ministerului Apărării Naționale au detectat mai multe ținte aeriene în apropierea frontierei cu Ucraina. Populația din 19 localități a fost avertizată asupra riscului căderii unor obiecte din spațiul aerian, iar două aeronave F-16 au fost trimise pentru monitorizarea situației.

Ro-Alert de drone în Tulcea. Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis joi seară o avertizare în limbile română și engleză pentru zona de nord-est a județului Tulcea.

Autoritățile au anunțat că există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian și le-au cerut oamenilor să se adăpostească în locuri sigure.

„Păstriță-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau în adăposturi de protecție civilă! În lipsa unui adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de ferestre și de pereții exteriori”, se arată în mesajul emis de IGSU.

Avertizarea transmisă populației are o durată estimată de 90 de minute.

Cele 19 localități vizate de avertizare

ISU Delta Tulcea a anunțat că locuitorii din nord-estul județului au fost alertați după apariția riscului ca obiecte din spațiul aerian să cadă pe teritoriul României.

Mesajul RO-Alert vizează localitățile Grindu, Jijila, Luncavița, Văcăreni, Isaccea, Niculițel, Valea Teilor, Frecăței, Somova, Tulcea, Ceatalchioi, Pardina, Maliuc, Nufăru, Chilia Veche, C.A. Rosetti, Sulina, Crișan și Sfântu Gheorghe.

Autoritățile au estimat că măsurile de avertizare vor rămâne în vigoare timp de aproximativ o oră și jumătate.

MApN a detectat ținte aeriene lângă frontieră

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că sistemul său de supraveghere radar a identificat joi, 30 iulie, un grup de ținte aeriene aflate în apropierea frontierei fluviale dintre România și Ucraina.

În urma detectării acestora, două aeronave F-16 de la Baza 86 Aeriană Borcea au fost ridicate de la sol la ora 21.12.

Avioanele militare au fost trimise pentru a monitoriza evoluția situației din apropierea graniței.

Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar instituția a dispus alertarea populației din județul Tulcea prin sistemul RO-Alert.