Revenire de senzație în fotbalul românesc. Atacantul Mihai Costea joacă în Liga 1
- Ionel Sclavone
- 2 noiembrie 2020, 23:45
Atacantul Mihai Costea a revenit în țară, după o absență de cinci ani, și va juca pentru echipa Chindia Târgoviște.
Fotbalistul, care a ajuns la vârsta de 32 de ani, a fost prezentat oficial de clubul dâmbovițean chiar cu câteva ore înaintea meciului cu FCSB. Anunțul de revenire a fost făcut printr-o postare pe pagina oficială de Facebook a echipei Chindia Târgoviște.
Autorii mesajului au precizat că Mihai Costea a devenit jucătorul Chindiei, urmând să evolueze împotriva celor de la FCSB.
„Mihai Costea este, începând de astăzi, jucătorul echipei noastre. Atacantul a semnat cu AFC Chindia și are drept de joc chiar de la meciul cu FCSB, programat în această seară la Giurgiu. Mult succes, Mihai, în tricoul roș-albastru!”, au scris oficialii clubului din Târgoviște în postarea pe care au publicat-o pe rețelele de socializare.
La meciul cu FCSB, Mihai Costea a început ca jucător de rezervă, pe banca celor de la Chindia.
Astfel, datorită acestui transfer, atacantul Mihai Costea a revenit, în fotbalul românesc, mai precis în Liga 1, după aproape cinci ani. În acest timp, el a jucat pentru mai multe echipe din Emiratele Arabe Unite, respectiv la Ittihad Kalba, la SC Fujarah și la Al-Arabi.
Înainte să plece să joace în străinătate, actualul fotbalist al Chindiei Târgoviște a evoluat pentru Universitatea Craiova, FCSB și FC Voluntari.
Fanii apreciază transferul
Transferul lui Mihai Costea la echipa din Târgoviște a fost apreciată și de suporterii Chindiei care consider că patronii echipei au făcut o alegere bună.
„Eu zic că este un transfer bun, fotbal știe (nu poate contesta nimeni) depinde de ambiția care o are. În plus este jucătorul Chindiei nu împrumutat de la alții ca să-l ia când vor înapoi”, a scris un suporter pe rețeaua de socializare.
Un alt internaut a ținut să-i transmită success și a sugerat chiar și o formulă de atacanți:
„Succes în tricoul Chindiei! Bravo! Popa – Costea – Cherchez – Neicuțescu - Berisha! Ce atacanți avem! Bravo conducerii și special d-lui primar Stan care iubește echipa Chindia! Si o să facă și stadionul!”
Un alt fan de pe internet a transmis felicitări conducerii clubului, pentru transferul lui Mihai Costea: „Felicitări pentru acest transfer, chiar speram sa semneze cu echipa noastra. El se antrenează de ceva vreme cu echipa. Multă baftă Mihai și sănătate”, a transmis internautul.