Rețeta delicioasă de paste de vară

Rețeta delicioasă de paste de vară

Într-o zi călduroasă de vară, și nu numai, o rețetă de paste cu ton și lămâie poate să fie exact ceea ce ai nevoie, pentru o masă ușoară și sățioasă

Bucătăria italiană oferă mereu surprize gurmanzilor. Iată o rețetă foarte gustoasă, care te va face să te lingi pe degete. Este vorba despre paste cu ton și lămâie, un deliciu ușor de preparat și sățios.

Ingrediente:

- 200 g paste format lung (spaghetti, bucatini, tagliatelle)

Ne puteți urmări și pe Google News

- 1 conservă ton bucăți în suc propriu

- 2 căței de usturoi

- ulei de măsline

- ¼ linguriță ardei chilli uscați sfărâmați

- câteva fire pătrunjel verde

- 1 lămâie mică (doar sucul)

- sare, piper

- parmezan ras

 

Mod de preparare:

Umple o oală cu apă și pune-o pe foc. După ce apa fierbe, adaugă o linguriță de sare și pastele, pe care trebuie să le fierbi al dente, conform instrucțiunilor de pe cutie.

Cât timp pastele fierb, pune uleiul de măsline într-o tigaie și adaugă doi căței de usturoi în coajă, ușor zdrobiți. Sotează-i timp de un minut, apoi scoate-i din tigaie.

Adaugă tonul bucăți scurs bine și amestecă-l circa 30 de secunde pe foc mic, adăugând în tigaie 100 ml de apă, în care fierb pastele, sucul de lămâie și ardeiul chilli.

Fierbe totul pe foc mic timp de 2 minute, după care poți să adaugi pastele fierte al dente, scurse, și pătrunjelul proaspăt tocat.

Amestecă pe foc mediu circa un minut, stinge focul și servește pastele cu ton și lămâie imediat. Adaugă peste fiecare porție parmezan ras după gust și, dacă dorești, și puțin ulei de măsline.