Regina Elisabeta revine în forţă după doar 4 zile de la moartea prinţului Philip

Regina Elisabeta revine în forţă după doar 4 zile de la moartea prinţului Philip

Regina Elisabeta a II-a a revenit la îndatoririle regale la doar câteva zile după moartea soțului ei, prințul Philip.

Presa britanică a anunţat că în această dimineață Regina Elisabeta și-a preluat deja atribuțiile, prezidând o ceremonie unde Earl Peel s-a retras oficial din funcţia de Lord Şambelan al casei regale britanice.

Aşadar, la doar patru zile după moartea soţului său, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi-a reluat îndatoririle regale. În cadrul ceremoniei, regina a acceptat bastonul şi însemnele fostului ei asistent regal. Evenimentul a fost unul privat şi s-a desfăşurat la Castelul Windsor.

În următoarele în următoarele 48 de ore casa regală va anunţa lista de invitaţi la înmormântare

Membrii familiei regale sunt pregătiți să o sprijine pe tot parcursul evenimentelor regale, iar prințul Charles urmează să i se alăture pentru deschiderea tradițională a parlamentului.

Tot acum, familia regală se pregătește pentru înmormântarea prințului Philip. Iar Palatul Buckingham urmează să lanseze mai multe detalii despre înmormântare, inclusiv lista de invitați, în următoarele 48 de ore.

Prinţul Philip, soţul reginei timp de 73 de ani, a încetat din viaţă vineri la Castelul Windsor, la vârsta de 99 de ani. Palatul Buckingham a anunţat că funeraliile prinţului Philip vor avea loc sâmbătă, 17 aprilie.

Ducele de Edinburgh, aşa cum era cunoscut oficial, s-a căsătorit cu Elisabeta în 1947. În ultimii ani, regina şi-a redus angajamentele oficiale şi a transferat numeroase îndatoriri regale şi patronaje prinţului Charles, fiului său William şi altor oficiali regali. Ea îndeplineşte în continuare îndatoriri regale simbolice, precum deschiderea sesiunii Parlamentului britanic.

Al doilea fiu al cuplului regal, prinţul Andrew, a declarat duminică că regina este stoică în faţa unei pierderi pe care aceasta a descris-o ca lăsând un gol imens în viaţa ei.

De asemenea, prințul Harry va fi pe această listă. În prezent se află la jumătatea carantinei sale în casa prințesei Eugenie, Frogmore Cottage.
Doar 30 de persoane sunt pregătite să participe la înmormântare. La eveniment se va respecta distanțarea socială impusă cetăţenilor din Marea Britanie și chiar regina va poarta o mască de protecţie, scrie 9news.