Sub titlul „Regele Carol I. Ctitorul României Moderne”, expoziția, surprinzătoare prin diversitatea și valoarea obiectelor, e o mână întinsă îndrăgostiților de istorie și o lecție obligatorie pentru românii obișnuiți. Pentru că – nu-i așa? – dacă nu cunoaștem faptele înaintașilor, a celor care ne-au dat o țară și un nume, nu ne merităm locul pe acest pământ. În sprijinul acestei lecții, împărtășim cu dumneavoastră, în continuare, povestea prințului străin care a făurit România, poveste oferită cu generozitate de reprezentanții Muzeului Castelului Peleș. Deschideți bine ochii!

În anul 1866, când îi este propusă coroana României lui Carol, acesta se afla la Coburg, în calitate de căpitan în Regimentul I dragoni din gardă. Avea reputaţia unui ofiţer distins şi era considerat un exemplu de virtute atât în viaţa personală, cât şi în cea publică. Carol I s-a născut la 20 aprilie 1839, la Sigmaringen, fiind al doilea fiu al prinţului CarolAnton de Hohenzollern şi al Josephinei, fiica Marelui Duce de Baden. Din anul 1857 a urmat Şcoala de Artilerie şi Geniu din Berlin, participând şi la audierea unor cursuri de literatură franceză şi istorie a artei la Universitatea din Bonn (1863), sub îndrumarea esteticianului Anton Springer. Cunoaşte o ascensiune militară rapidă: este înaintat la gradul de sublocotenent în 1857 şi la cel de căpitan în 1866.

A sosit pe ascuns la Bucureşti

În anul 1864 prințul a participat ca voluntar în armata Prusiei, la Războiul împotriva Danemarcei, experienţă memorabilă, pe care avea s-o repete în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878) şi a Războiului balcanic (1912- 1913). La 10 mai 1866, Carol I a sosit incognito la Bucureşti, la solicitarea guvernului României, iar în urma plebiscitului din 2-8 aprilie şi cu consimţământul Parlamentului a depus jurământ ca Domnitor al României.

La 1 iulie 1866 a fost promulgată noua Constituţie a României, care a rămas în vigoare, cu unele modificări, până în anul 1923. În anul 1869, Carol s-a căsătorit cu prinţesa Elisabeta de Wied. În perioada anilor 1869-1876, monarhul a acordat o atenţie specială înzestrării armatei române cu mijloace de luptă corespunzătoare, generalizând totodată pregătirea genistică a trupelor române pentru a respinge o invazie otomană.

Capul sus în fața rușilor

Apărând interesele României, a tratat cu fermitate şi demnitate cu ţarul Rusiei, Alexandru al II-lea, şi cu miniştrii acestuia problemele cooperării militare şi politice dintre cele două state. Domnitorul Carol nu a acceptat ca armata română să participe la Războiul antiotoman sub comandă rusească. În timpul desfăşurării Războiului pentru Independenţă a avut comanda armatei de Vest (38.000 militari români şi 52.000 militari ruşi) şi a coordonat operaţiile de încercuire şi nimicire a trupelor comandate de Osman Paşa la Plevna. S-a pronunţat pentru păstrarea integrităţii şi apărarea Independenţei, cu prilejul desfăşurării preliminariilor Congresului de Pace de la Berlin, din vara lui 1878.

La 14 martie 1881, Parlamentul îl proclamă în unanimitate pe Carol I rege al României. Festivităţile de încoronare au avut loc la 10 mai 1881. În Raportul Consiliului de Miniştri se sublinia: „România, constituită în Regat, completează şi încoronează opera regenerării sale. Ea îşi dă un nume, care este în acord cu poziţiunea ce a dobândit ca stat independent”.

Tratatul secret cu Austro-Ungaria

Încoronarea lui Carol I şi a soţiei sale, Elisabeta, s-a desfăşurat la Bucureşti. Coroana purtată cu acest prilej de Carol I a fost turnată din oţelul unui tun otoman capturat de armata română la Plevna, în noiembrie 1877. Coroana de oţel avea o adâncă semnificaţie, anume aceea de a ratifica dreptul României „de a merge pe propria cale, de a căuta singură alianţe şi a hotărî ea însăşi politica”, aşa cum era evidenţiat întrun articol dintr-un cotidian austriac.

În octombrie 1883, Regele Carol I a favorizat încheierea tratatului politico-militar secret dintre România şi Austro-Ungaria, la care au aderat ulterior Germania şi Italia. Acest tratat constituia singura soluţie a momentului pentru a contracara o eventuală ofensivă a Rusiei împotriva României. Politica externă a ţării noastre la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, promovată de regele Carol I, a urmărit consolidarea independenţei şi apărarea integrităţii teritoriale.

România a urmărit să rămână cât mai mult cu putinţă în afara unui conflict european, obiectivul lui Carol I fiind plasarea neutralităţii ţării sub protecţia Triplei Alianţe.

 Sfatul de la Peleș

La Consiliul de Coroană desfăşurat la Castelul Peleş, la 3 august 1914, în prezenţa miniştrilor şi a şefilor principalelor partide politice, regele Carol I a acceptat, în conformitate cu interesele ţării, adoptarea de către România a unei poziţii de neutralitate armată, a expectativei armate. Câteva luni mai târziu, la 10 octombrie 1914, regele Carol I se stingea din viaţă la vârsta de 75 de ani, în reşedinţa sa preferată de la Sinaia.

În goana tușelor

Întreaga domnie a lui Carol I s-a caracterizat printr-o remarcabilă stabilitate politică, regele cârmuind cu măsură şi modestie deasupra fracţiunilor şi partidelor politice. În timpul îndelungatei sale domnii, sunt puse bazele României moderne, sunt create principalele instituţii de stat, iar Capitala capătă o nouă înfăţişare, fiind numită „Micul Paris”. A fost un suveran serios şi protocolar, care nu a avut favoriţi, fiind meticulos şi exact în tot ce făcea, căutând să impună şi colaboratorilor săi acelaşi stil. Totodată, era un militar desăvârşit şi un politician abil, cu vederi liberale.

Te-ar putea interesa și: