Real Madrid - Almeria, 4-2. Karim Benzema, care a devenit tată pentru a patra oară, a înscris de trei ori

Real Madrid - Almeria, 4-2. Karim Benzema, care a devenit tată pentru a patra oară, a înscris de trei ori Benzema. Sursa foto: Facebook/Real Madrid

Echipa spaniolă Real Madrid a învins sâmbătă, pe teren propriu, formaţia Almeria, scor 4-2, într-un meci al etapei a 32-a din La Liga. Karim Benzema a înscris o triplă.

Prima repriză a meciului de pe Santiago Bernabeu i-a aparţinut lui Karim Benzema, care a marcat de trei ori: în minutele 5, 17 şi 42, din penalti.

Oaspeţii au înscris şi ei în minutul 45+1, prin Lazaro, însă imediat după pauză, în minutul 47, Rodrygo a restabilit diferenţa de pe tabelă, făcând 4-1. Almeria a mai înscris o dată, prin Robertone, în minutul 61, dar Real nu a mai făcut greşeli până la final şi a terminat meciul cu o victorie: 4-2.

Karim Benzema a atins borna 14 goluri în acest sezon din La Liga, fiind al doilea în clasamentul golgeterilor, după Robert Lewandowski.

Ne puteți urmări și pe Google News

Real Madrid are 68 de puncte după 32 de etape şi se află pe poziţia a doua în clasament.

Într-un alt meci al etapei, Elche a învins cu 4-0 pe Rayo Vallecano. Golurile gazdelor au fost înscrise de Tete Morente (min. 45+1), Boye (min. 52), Fidel (min. 53) şi Gumbau (min. 72).

Benzema, tată pentru a patra oară

Căpitanul echipei Real Madrid, Karim Benzema, a devenit din nou tată, modelul Jordan Ozuna dând naştere primului lor copil, relatează semana.es.

Benzema

Sursa: Twiter

Copilul s-a născut joi, la Madrid. Benzema şi Ozuna au o relaţie de anul trecut, din vară. Karim Benzema mai are trei copii: Melia (8 ani) şi Nouri (3 ani) din relaţia cu Chloe de Launay şi Ibrahim (5 ani) din relaţia cu Cora Gauthier.