Răpirea din serai: un student arab a vrut să fugă în lume cu o româncă

Răpirea din serai: un student arab a vrut să fugă în lume cu o româncă

Junele, student la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara a fost prins noaptea trecută, în alt judeţ, la un filtru special organizat de poliţie, după ce prietena victimei a anunţat incidentul la 112.

Miercuri, în jurul orei 14.30, o tânără în vârstă de 22 de ani din Timişoara a fost răpită de fostul iubit, Sina Ahmadi, în timp ce se afla pe o terasă din oraş împreună cu o prietenă. Acesta a ameninţat-o pe fată cu un pistol şi a obligat-o să îl urmeze în maşină. La câţiva kilometri de Timişoara, arabul şi-a abandonat maşina şi a continuat fuga la bordul unui BMW. Între timp, amica victimei a reuşit să sune la 112, iar Poliţia Timiş a început căutarea fugarilor. "S-au institutit filtre în tot judeţul, pentru că nu ştiam în ce direcţie au plecat, apoi am cerut şi ajutorul colegilor din judeţele învecinate", a declarat Mădălina Mezdrea, ofiţer de presă la Poliţia Timiş. Noaptea trecută, în Reşiţa, BMW-ul a fost oprit de poliţişti, iar agresorul încătuşat. Tânărul de etnie arabă a fost reţinut de poliţie, şi adus la Timişoara. Joi după-amiaza Sina Ahmadi a fost prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă, acuzat de lipsire de libertate. Surse din cadrul anchetei susţin că tânăra se despărţise de arab depoarece acesta era prea posesiv. În replică, bărbatul declară că a vrut să îi demonstreze fostei iubite cât de puternice sunt sentimentele pe care i le poartă, chiar dacă nu mai erau împreună.

Ne puteți urmări și pe Google News