Evenimentul Zilei > Sport > Rapid a furnizat o nouă surpriză în Liga I. A învins cu 2-0 campioana CFR Cluj
Rapid a furnizat o nouă surpriză în Liga I. A învins cu 2-0 campioana CFR Cluj

Rapid a furnizat o nouă surpriză în Liga I. A învins cu 2-0 campioana CFR Cluj

Rapid Bucureşti a produs surpriza etapei, învingând campioana CFR Cluj cu scorul de 2-0 (1-0), duminică seara, pe teren propriu, la Mioveni. Meciul a contat pentru etapa a 12-a a Ligii I de fotbal.

Ambele goluri au fost marcate de Adrian Bălan (27, 55), din pasele lui Alexandru Albu, respectiv Antonio Sefer.
Rapid venea după cinci etape fără victorie, în care avea două egaluri şi trei eşecuri.

CFR a pierdut al doilea său meci din acest campionat, ambele în deplasare și în mandatul antrenorului Dan Petrescu. Dacă clujenii aveau cu câteva etape în urmă o diferență de 12 puncte față de a doua clasată, după meciul de duminică seara ecartul s-a redus doar la 6 puncte.

Mihai Iosif, tehnicianul giuleștenilor spune că s-a temut după ce echipa sa a înscris golul secund, amintindu-și de partidele cu UTA și Sepsi, când giuleștenii au irosit un avantaj asemănător.

Pe CFR Cluj o așteaptă acum un meci greu în cupele europene, cu olandezii de la Alkmaar

„Sunt la cald, nu aș vrea să dau niște declarații după care să îmi pară rău. Sunt supărat în primul rând pe mine, apoi pe jucători. O să am o discuție și cu ei, nu știu ce a fost. Vom revedea meciul, dar nu avem prea mult timp de gândire.

Urmează meciul cu echipa de pe locul 3 din Olanda, care a bătut azi cu 5-1 (n.r. Alkmaar). Dacă ne prezentăm ca azi, e greu să obținem ceva. Mai avem 28 de meciuri în campionat, e clar că vom mai pierde. Trebuie să ne revenim. Trebuie să facem ce făceam anii trecuți, să ne apărăm mai bine, să luptăm și să scoatem maximum din fiecare meci”, a spus Dan Petrescu, la Telekom Sport.

Trebuie spus că este pentru prima oară în acest sezon când giuleștenii nu s-au putut bucura de aportul unei galerii organizate. Peluza Nord a anunțat că nu va face deplasarea la Mioveni pentru duelul cu CFR Cluj, iar ultrașii și-au respectat angajamentul.

Galeria a protestat astfel împotriva măsurilor restrictive impuse de autorități, adică participarea la competițiile sportive doar a vaccinaților.

Publicat in categoriile: Sport
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: