Rafila, despre tragedia de la Spitalul „Sf. Maria” Iași: Dacă ministrul nu a văzut chiuveta, înseamnă că nu este acolo
- Maria Dima
- 6 octombrie 2025, 23:13
Alexandru Rafila. Sursa foto: Facebook/ Alexandru Rafila- Rafila: Aparținătorii trebuie să respecte regulile de protecție
- „Te oprește cineva să reacționezi când ai primul caz, al doilea caz? Trebuia să aștepți să se facă trei?”
- „De fiecare dată când apare o infecție, DSP-ul este sesizat”
- „Nu cred că a venit cineva să demonteze chiuvetele care fuseseră puse”
Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, despre tragedia de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași, unde au murit șase copii, că reacția unității medicale a fost tardivă. „Știți care este cea mai comună sursă de transmitere a bacteriilor într-un spital, mai ales bacterii multirezistente? Mâinile”, a spus Rafila la Medika TV.
„Atunci sigur că și la Iași a venit discuția și am văzut discuții în contradictoriu între domnul ministru și domnul președinte de la Consiliul Județean Iași. Dacă domnul ministru a fost în salon la ATI și nu a văzut chiuveta înseamnă că nu e acolo, că nu se produc niște lucruri paranormale să dispară chiuveta din salon”, a mai declarat Rafila.
Totdeauna la ATI, când îngrijești un pacient, trebuie să te speli pe mâini în două momente: înainte să-l examinezi și după ce îl examinezi. Ca să nu duci bacteriile de la un pacient la alt pacient. Dar lucrul ăsta nu e doar pentru medic. E și pentru infirmieră, e și pentru asistenta medicală, pentru toată lumea, a explicat Rafila.
Rafila: Aparținătorii trebuie să respecte regulile de protecție
Fostul ministru a atras atenția că și rudele pacienților trebuie să respecte echipamentele de protecție: „Aparținătorii trebuie să aibă un echipament de protecție, trebuie să aibă botoși, că unii vin direct de pe stradă. Ei sunt bine intenționați, își iubesc rudele, dar iubirea asta trebuie să aibă grijă că uneori este cauzatoare de boală. Unii dintre aparținători sunt colonizați cu bacterii multirezistente. De asta trebuie să aibă o mască, e bine să folosească mănuși. Nu sunt lucruri anormale, sunt lucruri care se fac peste tot și atunci limităm, mai ales la pacienții gravi, infecțiile invazive. Și am făcut lucrul ăsta.”
„Te oprește cineva să reacționezi când ai primul caz, al doilea caz? Trebuia să aștepți să se facă trei?”
Rafila a explicat schimbările pe care le-a făcut pentru a încuraja raportarea infecțiilor nosocomiale: „Noi, ca să încurajăm raportarea la spitalele care țin de Ministerul Sănătății, am făcut un ordin de ministru în urmă cu trei ani, în care am pus un procent minim pentru care managerul nu este depunctat. Adică el trebuie să raporteze cel puțin 3% infecții nosocomiale ca să primească punctajul maxim.

Spitalul de copii Sfânta Maria Iași. Sursa foto: Facebook
Înainte era invers. Cu cât raporta mai mult, cu atât era depunctat mai tare. Dar spitalele nu sunt doar la Ministerul Sănătății. Din acele 370 de spitale, circa 60 sunt la Ministerul Sănătății, 310 sunt la autoritățile locale. Evaluarea anuală a managerilor se face de fiecare ordonator, în cazul nostru Ministerul Sănătății, dar și autoritățile locale, consilii județene, primării. Și ei trebuie să introducă aceste elemente în evaluarea managerilor.”
Fostul ministru a criticat reacția întârziată a spitalului: „Mi s-a părut foarte tardivă reacția spitalului. Au spus: dom’le, n-am avut focar. Focar înseamnă minim trei cazuri. Te oprește cineva să reacționezi când ai primul caz, al doilea caz? Trebuia să aștepți să se facă trei?”
„De fiecare dată când apare o infecție, DSP-ul este sesizat”
Rafila a mai explicat că raportarea infecțiilor se face automat către Institutul Național de Sănătate Publică, nu direct către DSP: „De fiecare dată când apare o infecție, DSP-ul este sesizat că ceva nu e în regulă atunci când apar trei cazuri, care înseamnă un focar, dar asta nu înseamnă că nu poate managerul, șeful de secție, orice medic de acolo să pună mâna pe telefon și să spună: dom’le, am o infecție cu Serratia, că despre Serratia era vorba, la un pacient care este copil, are și alte afecțiuni, viața lui e în pericol. Nu puteți să veniți să vedem ce să facem să nu se transmită infecția asta? Adică eu nu trebuie să aștept să am trei cazuri sau șase cazuri. S-a așteptat.”
„Nu cred că a venit cineva să demonteze chiuvetele care fuseseră puse”

Spitalul „Sfânta Maria” din Iași 3. Sursă foto: Facebook
Rafila a mai spus că DSP nu poate aviza o secție de ATI dacă nu sunt chiuvete funcționale: „Spitalul de la Iași era un spital renovat. Nu știu ce s-a întâmplat acolo, văd dezbaterile în spațiul public, dar am văzut clar că în momentul în care domnul ministru a fost acolo, eu am fost să văd spitalul când era șantier, nu era funcțional, era în amenajare. Și am văzut că zice: domnule, ce e greu să pui 12 chiuvete.
Bun, nu e greu, dar de ce nu sunt? Că nu cred că a venit cineva să demonteze chiuvetele care fuseseră puse. Înseamnă că n-au fost puse. DSP-ul nu poate să avizeze o secție de Terapie intensivă dacă apare o astfel de problemă.”