Alexandru Rafila a fost implicat într-un accident în Sectorul 1. Un șofer a ajuns la spital
- Mădălina Sfrijan
- 13 mai 2026, 21:27
Sursa foto: Facebook Alexandru Rafila, fostul ministru al Sănătății, a fost implicat într-un accident care a avut loc în Sectorul 1 al Capitalei l. Conform primelor informații, un șofer a ajuns la spital în urma impactului.
Marti, fostul Ministru al Sănătății a fost prezent la semnarea contractului pentru Spitalul Regional Cluj
Marți, Alexandru Rafila a luat parte la semnarea contractului pentru începerea lucrărilor la Spitalul Regional din Cluj, o investiție estimată la aproximativ 700 de milioane de euro. Oficialul a explicat că proiectul reprezintă un pas important în procesul de modernizare a infrastructurii medicale din România.
De asemenea, Alexandru Rafila a declarat că sănătatea trebuie privită dincolo de disputele politice și că proiectele strategice din domeniu au continuat pe baza angajamentelor asumate de guvernare.

Rafila și Bolojan. Sursa foto: Facebook
Fostul ministru: Spitalul Regional Cluj va avea peste 800 de paturi și dotări complexe
Noua unitate medicală va include 849 de paturi, secții medicale și chirurgicale integrate, precum și blocuri operatorii moderne. Proiectul prevede și 107 paturi de terapie intensivă destinate atât adulților, cât și copiilor, alături de un ambulatoriu integrat, heliport și centre medicale specializate.
Spitalul va avea o suprafață totală de aproximativ 184.000 de metri pătrați, din care circa 176.600 de metri pătrați vor fi reprezentați de clădirea principală, structurată pe opt niveluri. Rafila a amintit că proiecte similare sunt în derulare și la Craiova și Iași, unde lucrările avansează într-un ritm susținut. El și-a exprimat încrederea că toate cele trei spitale regionale vor deveni funcționale până în anul 2029.
„După Craiova și Iași, unde lucrările se desfășoară cu intensitate, a venit rândul Clujului. Sunt convins că până în anul 2029 toate cele trei spitale regionale vor deveni operaționale”, a mai adăugat Alexandru Rafila.