Raed Arafat, despre firma cu 2 milioane de teste de salivă pentru elevi, cu care IGSU refuză să semneze: „Nu rezolvăm problema cu acestea”

Raed Arafat, despre firma cu 2 milioane de teste de salivă pentru elevi, cu care IGSU refuză să semneze: „Nu rezolvăm problema cu acestea” Sursa: arhiva EVZ

Secretarul de stat de la Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a făcut declarații vineri, 7 ianuarie, privind achizițiile de teste de salivă pentru elevi, în pragul valului cinci al pandemiei de coronavirus. Este vorba despre cazul unei firme românești ce a anunțat că are pe stoc două milioane de teste anti-COVID-19, care au fost însă refuzate de statul român pe fondul unei întârzieri de livrare.

„Nu rezolvăm problema cu aceste teste”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, făcând referire la anunțul firmei DDS Diagnostic, care a precizat că are pe stoc două milioane de teste de salivă care ar putea fi utilizate în școlile românești.

Achiziția de teste de salivă, blocată din cauza unei întârzieri de livrare 

În luna decembrie 2021, compania românească a câștigat o licitație ONAC pentru două milioane de teste de salivă, însă din motive ce ar avea legătură cu infrastructura, acestea nu au mai fost livrate la termenul impus, ci cu o întârziere de 30 de ore.

Achiziția de teste a fost, astfel, blocată, firma contestând procedura ulterior la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). În contextul în care școlile nu dispun de suficiente teste de salivă pentru elevi, reprezentanții companiei au transmis că mai au pe stoc acele două milioane de teste, refuzate inițial din motivele amintite.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit poziției de vineri a lui Raed Arafat, compania DDS Diagnostic „continuă să exercite presiuni”, însă disputa comercială dintre firma românească și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență nu mai poate fi rezolvată în prezent „decât la nivel de instanță”.

Raed Arafat, despre cele două milioane de teste de salivă pentru elevi

„În actuala licitație, când a fost să semneze, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a primit de la ONAC (Oficiul Național de Achiziții Centralizate) înștiințare că există o contestație care este la nivelul CNSC (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor). Aici nu mai e în mâna noastră să semnăm până nu e o decizie a primei instanțe măcar. (…) Prima instanță e deja sesizată, cu cât mai repede ne răspunde, cu atât mai repede vom semna. Dar ONAC continuă achizițiile și pentru alte loturi”, a transmis Raed Arafat.

„Firma continuă să exercite presiuni, dar noi nu putem să răspundem decât prin același răspuns, că există o decizie a unei comisii de achiziții care are partea legală. Din moment ce colegii care semnează au considerat că nu se mai poate semna contractul, eu dacă făceam presiuni să se semneze mâine auzeam că Raed Arafat face trafic de influență pentru semnarea unui contract cu o firmă. (…) Noi i-am rugat pe reprezentanții firmei să se îndrepte spre instanță și să vedem ce decide instanța”, a mai spus secretarul de stat.

„Nu rezolvăm problema cu aceste teste”

Raed Arafat a ținut să precizeze că cele două milioane de teste de salivă nu sunt suficiente pentru testarea elevilor. „Nu rezolvăm problema cu aceste teste”, a fost mesajul secretarului de stat.

„Nu pot să oblig colegii de la IGSU să facă ceva care ei consideră că este ilegal. Practica asta de a presa continuu nu va schimba decizia noastră, decizia rămâne neschimbată”, a conchis Raed Arafat.