BRAȚUL LUNG al lui PUTIN. Numele președintelui rus apare la vârful unei MARI COMPANII. Cum este IMPLICATĂ România în afacerile întreprinderii

BRAȚUL LUNG al lui PUTIN. Numele președintelui rus apare la vârful unei MARI COMPANII. Cum este IMPLICATĂ România în afacerile întreprinderii

De foarte mult timp se discută despre oligarhii Rusiei, elita fără de care președintele Vladimir Putin nu ar avea nici pe departe la fel de multă putere pe cât are acum. Oamenii de afaceri care susțin regimul controlează mari companii din Rusia și din străinătate, asigurând un control evident. O informație nouă din această sferă vine odată cu apariția numelui liderului de la Moscova într-o funcție importantă dintr-o companie imensă.

Mikhail Putin, identificat de Kremlin ca o rudă a preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, a fost numit vicepreşedintele Consiliului de Administraţie al Gazprom, a anunţat vinei compania controlată de statul rus, transmite Reuters.

Potrivit unei biografii furnizate de Gazprom, Mikhail Putin s-a născut în anul 1967, a studiat medicina şi a lucrat la Ministerul Sănătăţii din Rusia, pentru ca în perioada 2004-2007 să fie responsabil de direcţia medicală a grupului Gazprom. Începând din 2008, Mikhail Putin este membru în Consiliul director al companiei de asigurări Sogaz, principalul furnizor de servicii de asigurări pentru grupul Gazprom, relatează agerpres.ro.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Agenţia de presă rusă Interfax a dezvăluit că Mikhail Putin este fiul unui văr de-al lui Vladimir Putin. Zilele trecute, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a confirmat că este vorba de un membru al familiei preşedintelui Rusiei. "Din câte ştiu este o rudă îndepărtată a preşedintelui. Nu ştiu dacă au păstrat legătura", a spus Peskov.

Gazprom a refuzat să precizeze însă care vor fi atribuţiile lui Mikhail Putin în noua sa poziţie de vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie. În acest moment, există un loc vacant în Consiliul de Administraţie al Gazprom, după ce Alexander Kozlov, care era responsabil de logistică şi achiziţii, a decedat în luna decembrie 2017.

Informaţiile cu privire la familia lui Putin sunt foarte puţine. Liderul de la Kremlin îşi ţine cele două fiice, Maria şi Katerina, precum şi nepoţii departe de ochii opiniei publice şi ai media.

Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.

Companiile româneşti nu au contracte de import încheiate direct cu Gazprom, ci cu două firme intermediare: Imex Oil, o subsidiară a grupului rus Conef, şi WIEE, un joint-venture între Gazprom şi nemţii de la Wintershall.