Ecaterina Andronescu a declarat, vineri la România TV, că nu vede altă variantă pentru PSD decât un candidat propriu pentru alegerile prezidențiale din 2020. Până în prezent, în spațiul public au ajuns informații conform cărora președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, ar fi putut fi candidatul Coaliției de Guvernare pentru alegerile prezidențiale.

„PSD nu a mai câștigat demult alegerile prezidențiale, așa că nu-mi imaginez că nu va avea un candidat propriu”, a declarat Ecateria Andronescu.

Vineri, vicepreședintele Pro România, Adrian Țuțuianu, a confirmat că președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost rugat de organizațiile din țară să candideze pentru alegerile prezidențiale. Totodată, el a spus că partidul condus de Victor Ponta l-ar susține pe Călin Popescu Tăriceanu pentru alegerile din 2020, cu condiția ca ALDE să părăsească alianța cu PSD.

„A fost rugat chiar și la Târgoviște. Doamna Rovana Plumb a vrut să îi întoarcă domnului Dragnea un serviciu. Dragnea i-a spus te punem prima pe listă și poate comisar european, iar Rovana Plumb a rugat primarii, așa, într-un stil maoist, să îl roage pe domul Dragnea să candideze, că fără dânsul nu se poate”, a declarat Țuțuianu.

„Vă spun că Dragnea va candida la alegerile prezidențiale din partea PSD. Lucrul acesta îl știm de multă vreme și este un motiv care ne-a despărțit, pentru că noi, cei care suntem azi în Pro România, nu am crezut vreodată în șansele lui Dragnea”, a precizat Adrian Țuțuianu. 

A doua certitudine este că “Tăriceanu nu va fi niciodată candidatul comun al celor două partide, PSD și ALDE. Domnul Călin Popescu Tăriceanu va merge în spate cu ALDE. Ar putea să meargă, de exemplu, susținut și de Pro România dacă pleacă din coaliția de guvernare”.

 

Te-ar putea interesa și: