Protest al dascălilor la Prefectura Suceava

Protest al dascălilor la Prefectura Suceava

Aproximativ 100 de profesori s-au adunat astăzi în faţa sediului Prefecturii Suceava şi s-au plimbat prin faţa instituţiei, în semn de protest faţă de diminuarea salariilor.

Supravegheaţi îndeaproape de jandarmi, care i-au ameninţat cu amenzi, în cazul în care blochează stradă, cadrele didactice au făcut ture prin faţa Prefecturii. "Nu avem autorizaţie pentru miting, aşa încât am ales acest mod de a ne exprima nemulţumirea. Sunt de patru zile în grevă şi nu cred, ci doar sper, că doleanţele noastre îşi vor găsi rezolvarea", a mărturisit Lucian Arhire, profesor la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară. După circa 45 de minute, protestarii au terminat "plimbarea", însă au anunţat că vor reveni joi, când au programat un miting autorizat în acelaşi loc. Potrivit sindicaliştilor, la miting vor participa cadre didactice din tot judeţul, iar numărul protestarilor va fi mult mai mare.