Propunere bizară a președintelui din Filipine. Cum vrea să-i vaccineze pe cei care se opun
- Ionel Sclavone
- 12 octombrie 2021, 21:50

Un controversat politician îndeamnă autoritățile sanitare să meargă peste oameni acasă și să-I vaccineze împotriva COVID, în somn. Mai mult, el se oferă să fie conducătorul unor astfel de expediții.
Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte, cunoscut pentru controversele pe care le stârnește, le-a sugerat autorităților sanitare din țara sa cum să procedeze ca să-i vaccineze pe cei care ezită. Acesta susține, nici mai mult, nici mai puțin, că membrii echipelor de vaccinare ar trebui să intre peste oameni în case și să-i imunizeze în somn.
„Problema este reprezentată de cei care nu vor să se vaccineze. Căutaţi-i în satul vostru, haideţi să mergem acolo în timp ce dorm şi să le facem injecţia. Dacă nu vor, hai să mergem în casele lor şi să-i injectăm când se lasă noaptea. Eu o voi face și voi conduce expediția”, a spus Rodrigo Duterte, citat de CNN.
În același discurs, în care a lansat acest îndemn, președintele Duterte şi-a asumat vina pentru lipsa vaccinurilor împotriva COVID de la începutul anului. El a spus că este neputincios deoarece guvernul nu poate găsi nici o companie care să vândă serul în Filipine.
„Alegeți, vaccinul sau vă voi băga la închisoare. (…) Nu mă înțelegeți greșit, există o criză în această țară. Sunt doar exasperat de filipinezii care nu țin seama de guvern”, declara președintele.

Sursa foto: EVZ
Filipine a demarat campania de vaccinare pe 1 martie
Ţara a început în mod oficial campania de vaccinare împotriva COVID-19 în data de 1 martie, la peste un an de la înregistrarea primului caz de COVID-19. Aceasta este ultima țară care a lansat iniţiativa vaccinării în Asia de Sud-Est. Până la 10 octombrie, peste 23,1 milioane de filipinezi au fost complet vaccinaţi împotriva COVID-19, în timp ce aproximativ 26,4 milioane au primit prima doză.
Departamentul de Sănătate din Filipine a subliniat în repetate rânduri că procedura de vaccinare împotriva COVID nu este obligatorie. Astfel, oricine dorește să se vaccineze trebuie să-și dea acordul în cunoștință de cauză.
Controversele din jurul președintelui Duterte
„Eşti liber să-i omori pe toţi”, i-a transmis joi seara Duterte, la un eveniment oficial, locotenent-colonelului de poliţie Jovie Espenido. Acesta tocmai prelease funcția de director adjunct al poliţiei municipale din Bacolod.

Sursa foto: EVZ
Un președinte care se laudă cu oamenii uciși
Espenido este un poliţist cunoscut şi controversat în Filipine, care a condus operaţiuni antistupefiante în provinciile Leyte şi Misamis Occidental în plin vârf al războiului contra drogurilor. Această campanie s-a soldat cu circa 30.000 de morţi, în trei ani, după estimările grupurilor de apărare a drepturilor omului.
„Bacolod stă foarte rău acum şi l-am desemnat acolo pe Espenido, un temut ofiţer de poliţie. I-am spus «du-te acolo şi eşti liber să-i omori pe toţi. Începe să omori acolo. Vom merge la închisoare împreun㻓, a detaliat președintele din Filipine.
De altfel, chiar el s-a lăudat, în urmă cu câțiva ani, că a ucis presupuși criminali pe când era primar la Davao, un oraș din sudul țării, pentru a da exemplu poliției.