Proiectul "Infochioşcuri în Capitală" a eşuat. Zeci de aparate zac pe străzi nefuncţionale

Proiectul "Infochioşcuri în Capitală" a eşuat. Zeci de aparate zac pe străzi nefuncţionale

Zeci de infochioşcuri, care ar fi trebui să îi ajute pe bucureşteni să se orienteze, să afle informaţii utile şi chiar să-şi plătească taxele şi amenzile zca prăfuite pe străzile Capitalei.

Multe nu sunt funcţionale, iar Muncipalitatea susţine că nu poate duce la îndeplinire tot proiectul pentru că aleşii generali ai Capitalei nu au aprobat banii necesari. Totuşi, nici cele care au fost montate până în prezent, 34 la număr, nu funcţionează cum trebuie. "Am iniţiat acest proiect cu gândul ca bucureştenii să aibă un mijloc de informare la îndemână. Acest sistem de infochioşcuri era destinat informarii publice, oamenii să poată vedea unde se află consultând o hartă interactivă şi chiar ce spectacole sunt în Capitală. Totodată, se vroia ca prin aceste terminale să se poată achita amenzile, taxele şi chiar să se achiziţioneze bilete de teatru şi pentru mijloacele de transport în comun", a explicat consilierul general al Capitalei, Roxana Cosma, cea care a iniţiat acest proiect. Surse din cadrul Muncipalităţii au precizat pentru EVZ că proiectul a fost suspendat pentru că banii destinaţi lui au fost alocaţi pentru altceva. "Contractul a fost suspendat cu girul Consiliului General, din martie, multe proiecte au fost prioritizate din cauza lipsei de bani. Dar, au fost aprobate cu prioritate cele legate de serviciile publice şi investiţiile în infrastructură. Celelalte au fost temporizate", au explicat sursele citate. Primăria Capitalei: "Nu se poate estima momentul in care intreg sistemul va fi functional" Potrivit biroului de presă al Primăriei Muncipiului Bucureşti, montarea acestora  a început în decembrie 2010, până în prezent fiind instalate 34 de terminale pe teren, numai că proiectul s-a blocat din lipsa banilor. "Sumele necesare punerii în funcţiune a tuturor celor 100 de terminale nu au fost aprobate în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în consecinţă nu se poate estima momentul în care întreg sistemul va fi funcţional", se precizează într-un răspuns al biroului de presă al Muncipalităţii, trimis Evenimentului Zilei. Pe de altă parte, consilierul Cosma susţine că, de când au votat demararea proiectului, implementarea acestuia a trecut în subordinea primarului general, Sorin Oprescu, şi că a încercat să afle mai multe despre acest proiect însă "fără succes". Contract atribuit în 2006, implementat în 2010 Proiectul a fost încredinţat firmei UTI Internaţional SRL Forli Italia, valoarea acestuia fiind de 7.495.563,06 lei inclusiv TVA conform Contractului de Prestare Servicii / Furnizare Produse care a fost încheiat pe data de 24.03.2006. Proiectul se găşeşte încă  în faza de implementare şi testare, de asemenea pentru un număr de 20 de Infochioşcuri din cele 34 existente pe teren se aşteaptă avizele de branşament de la Electrica S.A, spun reprezentanţii Muncipalităţii Contractul nu prevede servicii de pază, astfel că acestea sunt murdărite de trecători, iar multe sunt pline de grafitii. Totuşi,  construcţia lor a ţinut cont însă, prin elementele folosite, să reziste la acte de vandalizare.

Ne puteți urmări și pe Google News