Profesorii amenință cu blocarea anului școlar, nemulțumiți că trebuie să muncească 20 de ore pe săptămână

Profesorii amenință cu blocarea anului școlar, nemulțumiți că trebuie să muncească 20 de ore pe săptămânăSursa foto: Pixabay.com

Vacanța elevilor ar putea fi mai lungă decât era planificat, după ce sindicatele bugetarilor din Îmvățământ au anunțat că vor boicota începutul anului școlar, programat pentru 8 septembrie, nemulțumiți că trebuie să lucreze 20 de ore pe săptămână, adică jumătate din norma oricărui alt angajat.

Profesorii au decis să nu participe la festivitățile de deschidere și să refuze desfășurarea orelor de curs până la retragerea noilor prevederi, potrivit Cancan.

Profesorii refuză să participe la festivitățile de început de an școlar

Hotărârea de a transforma începutul anului școlar într-o acțiune de protest a fost asumată de cele mai importante federații sindicale din domeniu, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația „Spiru Haret” și Federația Națională „Alma Mater”. Liderii acestora au subliniat că măsurile de austeritate introduse prin Legea nr. 141/2025, în special creșterea normei didactice de la 18 la 20 de ore pe săptămână, sunt percepute drept abuzive.

„Toate lecțiile pe care ar trebui să le predea nu vor fi predate și vor fi amânate și tot acest protest va dura până în momentul în care guvernul va retrage măsurile de austeritate” a declarat Laviniu Lăcustă.

Liderul sindical de la Iași, Laviniu Lăcustă, a explicat că boicotul va avea două etape. Pe 8 septembrie profesorii vor absenta de la festivitățile de deschidere, iar din 9 septembrie vor intra în clase, dar vor refuza să predea.

A fost anunțat un protest la nivel național

Sindicatele au programat pentru 8 septembrie un protest în București. Profesorii vor începe cu pichetarea sediului Guvernului, urmând ca apoi să organizeze un marș spre Palatul Cotroceni. Acțiunea este prezentată de liderii sindicali drept un „moment de cotitură” în istoria recentă a educației, comparabil cu mișcările de protest ale magistraților din 2025.

protest profesori

Protest. Sursa foto: Facebook/FSLI

În ultimele zile, angajații din învățământ au ieșit în stradă împotriva diminuării beneficiilor și au transmis că nu vor abandona  protestele. Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că noul an școlar 2025-2026 riscă să înceapă cu o  grevă, dacă revendicările profesorilor nu vor fi luate în considerare.

Daniel David, despre provocările actuale din sistemul de învățământ la început de an școlar

Ministrul Educației, Daniel David, a atras atenția că sistemul de educație din România are nevoie de resurse financiare suplimentare, reafirmând că obiectivul strategic rămâne alocarea a 15% din bugetul național pentru acest domeniu. Totodată, el a recunoscut că protestele cadrelor didactice au avut și un impact constructiv, determinând autoritățile să reconsidere anumite decizii.

”Probabil că va fi un boicot. Indiferent că va fi, din protestul lor trebuie înțeles că educația, după ce trece acest pachet pachet fiscal-bugetar, va avea nevoie de sprijin și de dezvoltare”,  a precizat Daniel David.

Ne puteți urmări și pe Google News