C.V. Tudor, dat jos de pe internet şi lăsat fără gazete. Organizaţia de tineret a PRM desfiinţată ca represalii
- Marius Vulpe
- 6 octombrie 2011, 22:48
Securea războiului a fost dezgropată între preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor şi viceprimarul Capitalei, peremistul Victor Iovici. Viceprimarul Capitalei, Victor Iovici a blocat site-urile publicaţiilor online ale PRM, "România Mare" şi "Tricolorul". Iovici are în mâna sa atât serviciile de mentenanţă pentru ediţiile online, cât şi echipa care lucrează pentru aceste produse de presă, lucru pe care tribunul caută să-l contracareze angajând o altă firmă, susţin surse din PRM.
Update: Contactat de EVZ, Iovici a susţinut că nici el, nici echipa tehnică nu au primit vreo explicaţie de la CV Tudor pentru SMS-ul buclucaş. în opinia acestuia, reacţia liderului PRM este exagerată în condiţiile în care ediţiile online ale celor două publicaţii nu sunt susţinute cu niciun ban din partea lui CV Tudor. "Colectivul de lucru a fost la Bruxelles trei zile pentru un stagiu de pregătire. De acolo au transmis pentru site-uri. Nu ştiu ce s-a întîmplat, nu au ieşit bine transmisiile Ulterior au primit acest mesaj de initimidare. Colectivul, condus de Alina Alupoaie s-a gândit că nu este normală o asemenea reacţie. Echipa susţine, plăteşte din propii bani site-urile, funcţionarea lor pe internet, muncesc pe banii lor. dacă reacţionează astfel, atunci să plătească dânsul pentru aceste site-uri" a explicat Iovici. El a negat că ar avea vreo contribuţie financiară la cele două organe de presă ale PRM. "Nu, nu am nicio implicare" a spus el. Vadim nu comentează, ci desfiinţează: Organizaţia de Tiineret a PRM, făcută una cu pământul Contactat telefonic, liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor a preferat să nu facă niciun comentariu pe acest subiect.
Totuşi, PRM a dat publictăţii un comunicat de presă prin care anunţă dizolvarea organizaţiei de tineret din care face parte şi, Alina Alupoaie, fina lui Iovici şi şefa echipei de tineri care se ocupa de cele două publicaţii. "Prezentăm scuze cititorilor ziarului PRM "Tricolorul" pentru faptul că, de cîteva zile, nu mai apare pe Internet. Mai mult decît atît, dar pînă acum ziarul era postat selectiv şi trunchiat, în funcţie de nişte umori personale. De vină este o persoană pe nume Alina Alupoaie, din Organizaţia de Tineret a PRM, care, prin nişte manevre dubioase, a monopolizat această operaţiune, vorbind în numele unei "echipe tehnice coordonate de către domnul viceprimar general al Capitalei, Victor Iovici" - naşul de cununie al acestei individe cu vizibile probleme psihice. Pe de altă parte, dl. Victor Iovici afirmă că el nu are nici un amestec şi că personajul cu pricina nu-i răspunde la telefon. Încă nu ştim care e adevărul. Dar ştim că această nebună îşi permite neruşinarea ca, pe site-ul ziarului PRM, să dea un Comunicat de Presă (?!) în care îl şantajează pe preşedintele partidului, că dacă nu va da explicaţii, ea nu mai postează publicaţia pe Internet! Iar asta se întîmplă a doua zi după ce nu mai puţin de 11 membri ai Organizaţiei de Tineret a PRM - în frunte cu ea, anonima Alupoaie - au vizitat, timp de 3 zile, Parlamentul European de la Bruxelles, în numele Tribunului! Mare e grădina lui Dumnezeu! În aceste condiţii, conducerea PRM a decis excluderea din partid a numitei Alina Alupoaie, căreia îi recomandă să se trateze la un medic, întrucît comportamentul ei e anormal. De asemenea, avînd în vedere rezultatele foarte proaste din ultimii ani, ca şi refuzul unor lideri de a participa la diferite evenimente politice şi sociale - la recomandarea personală a preşedintelui şi fondatorului formaţiunii, dl. Corneliu Vadim Tudor, Organizaţia de Tineret a PRM este dizolvată, urmînd ca ea să fie reînfiinţată pe baze noi şi condusă de cadre loiale, capabile să dea un randament corespunzător exigenţelor anului electoral 2012. Precizăm că dl. profesor Adrian Popescu, vicepreşedinte al PRM, se va ocupa de toate demersurile statutare pentru reînfiinţarea Organizaţiei de Tineret", se arată în comunicatul de presă al PRM. SMS-ul jignitor, mărul discordiei între tribun şi subordonaţi În prezent, pe paginile de internet ale celor două publicaţii nu mai poate fi regăsită nicio ştire de actualitate la rubricile existente. Un singur mesaj tronează pe ambele site-uri, un mesaj prin care cel cunoscut ca principalul investitor în apariţia revistelor pe internet, viceprimarul Victor Iovici, cere socoteală liderului PRM pentru un SMS jignitor semnat de tribun. "Domnule Preşedinte, vă informăm că în data de 05.10.2011 de pe numărul de telefon 0722.220.909 (număr de telefon care aparţine doamnei Elena Marinescu, soţia fostului senator PDL Marius Marinescu) a fost transmis următorul mesaj text în numele Dumneavoastră: "Ascultă Iovici, n-am crezut că poţi să fii atât de ticălos. Cum îţi permiţi să îţi baţi joc de difuzarea pe internet a publicaţiilor PRM, dirijând-o pe obeza obraznică Alina Alupoaie? Te avertizez că ai depăşit orice limită şi că nu voi tolera să mai faci jocul ciumaţilor PDL. Vadim Tudor 5 octombrie 2011". Echipa tehnică condusă de Alina Alupoaei şi coordonată de către domnul Viceprimar General al Capitalei Victor Iovici vă cere în mod expres să vă exprimaţi punctul de vedere în legătură cu acest nefericit eveniment. Echipa tehnică îşi cere scuze cititorilor pentru disconfortul creat. Vom reveni cu ediţia on-line de îndată ce se va clarifica situaţia", se arată în mesajul postat de către oamenii lui Iovici. Marius Marinescu, mandatat să recapete controlul asupra publicaţiilor PRM Viceprimarul Capitalei nu se află însă la primul conflict cu liderul PRM. Anul trecut, C.V. Tudor anunţa excluderea din partid a acestuia şi a câtorva consilieri PRM din CGMB, pe motiv că aceştia au bătut palma şi fac în consiliu jocurile PDL. Ulterior, liderul PRM a revenit asupra acestei decizii, poate şi din cauză că Iovici era unul din investitorii fără aportul căruia nu putea apărea niciun număr al revistei "România Mare" şi a cotidianului "Tricolorul". Potrivit unor surse peremiste, CV Tudor caută să scape de controlul lui Iovici asupra publicaţiilor partidului. Fostul senator Marius Marinescu a fost mandatat de "tribun" să înceapă săptămâna viitoare tratative pentru angajarea unei firme de mentenanţă pentru site-uri. Problema este complicată însă de echipa care lucrează şi urcă ştire pe ediţiiile online ale celor două publicaţii: actualii oameni sunt plătiţi din buzunarul lui Iovici şi este puţin improbabil să facă pasul spre preşedintele de partid, care are buzunarele cam goale, susţin sursele citate.