Primul român condamnat pentru zădărnicirea combaterii bolilor a fost eliberat din pușcărie. Procesul va fi rejudecat
- Ionel Sclavone
- 16 octombrie 2021, 06:17
Singurul român condamnat la închisoare pentru zădărnicirea combaterii bolilor a fost eliberat după mai bine de două luni.
Strugurel Matei a fost condamnat în decembrie 2020 la un an de închisoare cu executare pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, care prezintă probleme psihice, a fost acuzat că a fugit dintr-un spital, de teamă să nu se îmbolnăvească cu COVID.
Deși testul făcut în spital a fost negativ, Stugurel Matei a fost anchetat și trimis în judecată în lipsă. Aceasta deoarece, după ce a fost găsit de autorități, la retestare, a ieșit pozitiv la COVID.
Strugurel Matei nu a avut avocat care să-l reprezinte la proces și, drept urmare, a fost condamnat în lipsă, în primă instanță. Condamnarea a fost menținută de Curtea de Apel Ploiești care a respins apelul formulat, în numele său, de Centrul de Resurse Juridice (CRJ). Judecătorii au motivat că Strugurel Matei nu și-a dat acordul să fie reprezentat de ONG și nici să fie contestată hotărârea judecătorească.
În fapt, bărbatul nici nu a știut că a fost condamnat până când a fost ridicat de autorități și încarcerat.
Buzoianul a fost eliberat pe 7 octombrie
După mai bine de două luni pe care le-a petrecut în închisoare, la Penitenciarul din Focșani, Strugurel Matei a fost eliberat pe 7 octombrie. Judecătoria Buzău a dispus desființarea sentinței de condamnare și redeschiderea procesului penal pe motiv de citare ilegală.
Demersurile pentru eliberarea lui Strugurel Matei au fost făcute de avocata Ștefania Dascălu, din cadrul CRJ. Aceasta a obținut desființarea deciziei de încarcerare din 2020, pentru zădărnicirea combaterii bolilor în pandemie și rejudecarea cazului.
„Nu înțelegea de ce e acolo, pentru un test care a ieșit negativ, nu înțelegea de ce e închis, pentru că nimeni nu i-a explicat nimic. Evident, nu a avut avocat, nu știa nimic, doar s-a văzut în închisoare. Știa că n-a fost în regulă să plece atunci, că trebuia să aștepte rezultatul testului, dar mai mult de atât, nimic”, a declarat avocata Ștefania Dascălu.
Cazul lui Strugurel Matei
Strugurel Matei a fost condamnat după ce a fugit din spital, în aprilie 2020, în timp ce trebuia să primească rezultatul pentru testul anti-COVID. El a fost internat pentru că tușea puternic și a fost testat împotriva COVID. Testul a ieşit negativ, dar medicii l-au diagnosticat cu TBC şi au hotărât să-l ţină sub supraveghere.
Bărbatul a fugit, însă, din spital de frică să nu ia Covid-19. El a fost depistat, ulterior, de autorități, iar la următorul test a fost declarat pozitiv pentru COVID-19.