Primul peşte modificat genetic e pe cale să intre în supermarketuri

Primul peşte modificat genetic e pe cale să intre în supermarketuri

Autoritatea Americană pentru Hrană şi Medicamente (FDA) se întâlneşte astăzi pentru a discuta posibila aprobarea a somonului modificat genetic destinat consumului uman, informează Reuters.

Potrivit autorităţilor americane somonul modificat genetic arată la fel ca cel normal, pescuit din Atlantic, şi nu prezintă niciun pericol pentru mediul înconjurător şi oameni. Compania, AquAdvantage Salmon, a injectat hormoni de crestere în somonul atlantic care-i permite peştelui să atingă perioada de maturitatea în jumătate din timpul necesar, mai exact între 16 şi 18 luni, comparativ cu 30 de luni cât ar fi normal. Dacă va fi aprobat, somonul Agua Bounty va fi primul animal modificat genetic destinat consumul uman. Animale modificate genetic se folosesc însă în teste medicale, precum şi ca animale de companie, cu aprobarea autorităţilor americane. Organismele modificate genetic de origine vegetală, precum porumbul şi soia, sunt prezente pe piaţa alimentară din întreaga lume de ani de zile. Critici Pe de altă parte consumatorii şi ecologiştii sunt împotriva intrării pe piaţă a alimentelor modificate genetic. Aceştia susţin că nu sunt suficient de multe informaţii care să arate dacă pot apărea reacţii alergice sau dacă, accidental,  peştii modificaţi genetic pot dăuna mediului marin.Teama cea mai mare legată de aprobarea peştelui modificat genetic este dacă consumatorii vor fi informaţi asupra a ceea ce vor cumpăra. În plus, există riscul ca şi alte animale precum porcii sau vacile să primească undă verde spre a fi modificate genetic. Autorităţile americane îşi vor face publică decizia peste câteva săptămâni.