Primul bărbat vrăjitor din România a devenit cămătar și își amenința victimele cu nepoții minori. Mama interlopului a prezis execuția Ceaușeștilor

Primul bărbat vrăjitor din România a devenit cămătar și își amenința victimele cu nepoții minori. Mama interlopului a prezis execuția Ceaușeștilorsursa: Facebook

Fiul mamei Omida, un interlop cu vechi state de plate în domeniul infracțional, își amenința victimele cu nepoții săi, care sunt minori și nu pot răspunde penal.

Fiul celebrei vrăjitoare Mama Omida are probleme cu legea. Viorel Motoi, zis Gongoi a fost reținut la începutul lunii noiembrie, după ce ar fi cerut taxă de protecție de la mai mulți dezvoltatori imobiliari care construiesc în zona de nord a Capitalei.

Viorel Motoi, băiatul mamei Omida, are o activitate infracțională încărcată

Bărbatul își amenința victimele cu nepoții săi, care nu au împlinit încă vârsta de 14 ani și pot comite infracțiuni grave fără să răspundă în fața legii. Conform procurorilor DIICOT, pentru a-i intimida pe afaceriștii pe care îi lua în vizor, Viorel Motoi, zis Gongoi, îi mințea pe aceștia că ar fi ordonat inclusiv un atac împotriva unui magistrat incomod.

Viorel Motoi a devenit cunoscut după ce s-a intitulat primul bărbat vrăjitor din România. A încercat să calce pe urmele mamei sale, Mama Omida, o practicantă a acestui tip de escrocherie, cunoscută înainte de Revoluție. După căderea regimului comunist, pentru a câștiga notorietate, Mama Omida a lansat zvonul care susținea că ea a fost chemată de Elena Ceaușescu, pentru a-i ghici. Iar vrăjitoarea i-ar fi transmis că va fi executată. Fapt imposibil de crezut, ținând cont comportamentul imprevizibil al dictatoarei.

Fiul ei, „Gongoi”, a devenit cunoscut și respectat în unele comunități de romi, acolo unde era chemat pentru a soluționa diverse conflicte. Activitatea sa infracțională este una bogată.

O victimă terorizată de cămătarii lui Gongoi

Procurorii DIICOT au destructurat gruparea condusă de fiul Mamei Omida. Ei au anexat la dosar și cazul unui bărbat care, în anul 2016, a împrumutat de la rudele acestuia suma de 9.000 de euro, bani pe care ar fi trebuit să-i restituie, în trei luni, cu o dobândă de 10 la sută.

La momentul respectiv, acesta nu a putut returna banii conform înțelegerii, motiv pentru care, ani la rând, a plătit oamenilor lui Gongoi dobânzi care au însumat, în total, aproximativ 350.000 de euro.

Victima a fost urmărită de cămătari până în vara acestui an, atunci când ar fi fost luat de ceafă de către Alexandru Motoi, zis Grasu, care l-ar fi băgat cu forța într-o mașină unde l-ar fi amenințat atât cu bătaia, cât și cu faptul că fosta lui soție va fi violată dacă nu va achita încă 300.000 de euro. Dintre care primii 100.000 de euro într-un interval de numai trei zile, conform gandul.ro.

De anul trecut, liderul clanului, Viorel Motoi ar fi început să se implice direct în extorcarea unor dezvoltatori imobiliari originari din localiatea dâmbovițeană Fântânele.

Percepea taxe de protecție de la dezvoltatori imobiliari

Interlopul a început să le ceară taxe de protecție de zeci de mii de euro. Conform referatului cu propunere de arestare preventivă, întocmit de procurorii DIICOT, Gongoi îi amenința pe dezvoltatori cu bătaia și cu faptul că nu le va permite să-și termine lucrările.

El ameința victimele că ar putea să fie înjunghiate de cei 12 12 nepoți ai săi. Care nu au împlinit încă vârsta de 14 ani și nu pot fi trași la răspundere din punct de vedere penal.

Ne puteți urmări și pe Google News